Sfinţire de biserică la Oradea

Data: 15 Octombrie 2008

De sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, din 14 octombrie, Episcopul Oradiei, PS Sofronie, a oficiat târnosirea sfintei mese şi binecuvântarea lucrărilor la noua biserică ce s-a construit în Oradea, ce are ca ocrotitori pe Sf. Cuvioasă Parascheva şi pe Sf. Arhidiacon şi Protomartir Ştefan. Târnosirea a fost precedată de procesiunea cu sfintele moaşte şi cu veşmântul Cuvioasei în jurul bisericii şi de sfinţirea noilor clopote, informează Biroul de presă al Episcopiei Oradiei.

Noul lăcaş a fost ridicat între anii 2005-2008, prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi păstoriţi de părintele paroh Ştefan Blaga, ajutat fiind îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial. Valoarea lucrărilor este estimată la 800.000 lei, obţinută din donaţiile credincioşilor şi din contribuţii de la Secretariatul de Stat pentru Culte. În cuvântul de învăţătură rostit după săvârşirea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Sofronie a făcut un excurs istoric, vorbind despre viaţa Cuvioasei Parascheva şi peregrinările sfintelor sale moaşte până la aşezarea lor în Catedrala mitropolitană din Iaşi. De asemenea, a arătat că PF Patriarh Daniel, pe vremea când arhipăstorea Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, a avut iniţiativa oferirii veşmintelor cu care sunt îmbrăcate moaştele sfintei la mai multe mănăstiri şi biserici parohiale din ţară şi străinătate, spre închinare. Un astfel de veşmânt se află, într-o raclă, şi în biserica ce poartă hramul sfintei din Oradea, ceea ce constituie o mare binecuvântare pentru toţi dreptmăritorii creştini din Oradea. Preasfinţia Sa a adresat apoi calde felicitări tuturor celor care s-au ostenit la ridicarea şi înfrumuseţarea bisericii. La final, a binecuvântat bucatele ce s-au împărţit credincioşilor care au participat la această aleasă sărbătoare.