Sfinţire la Mănăstirea Groapa Seacă-Petrila Jieț, Hunedoara
La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Groapa Seacă-Petrila Jieț, cu prilejul hramului. Ierarhul a sfințit, cu această ocazie, pictura bisericii așezământului monahal.
Preasfinţitul Părinte Episcop Gurie le-a vorbit celor prezenţi la sărbătoare despre „cea mai nobilă cinstire care se poate aduce Fecioarei Maria, aceea de a ne ruga cât mai mult – imitând-o pe Maica Domnului, care se ruga neîncetat pentru păcatele și neputințele semenilor – deoarece rugăciunea este mult mai eficientă decât orice critică sau vorbărie defăimătoare și prin rugăciune facem loc în sufletul nostru Duhului Sfânt”. La final, ierarhul a oferit mai multe acte de cinstire stareței Pelaghia Butură, ctitorilor și binefăcătorilor mănăstirii, pentru implicarea în lucrările efectuate la așezământul monahal.