Sfințirea apei în Vinerea Luminată la Buzău

Un articol de: Pr. Dragoș Mihai Olteanu - 06 Mai 2019

În ziua praznicului Izvorului Tămăduirii, vineri, 3 mai, cre­dincioșii buzoieni s-au rugat la Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului eparhial, unde au participat la Sfânta Liturghie și la Sfințirea cea mică a apei. Slujbele au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu preoții și diaconii slujitori ai locașului de cult.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre originea sărbătorii din vinerea Săptămânii Luminate, care amintește de o minune săvârșită de Maica Domnului în a doua jumătate a secolului al V-lea.

„Viitorul împărat Leon cel Mare, plimbându-se printr-o pădure din preajma cetății Constantinopolului, a întâlnit un orb care, fiind însetat, l-a rugat să-i dea apă ca să-și potolească setea. Leon s-a străduit să găsească apă în desișurile pădurii în care se aflau amândoi, dar nu a reușit. La un moment dat, a auzit un glas care l-a îndemnat să caute cu mai multă insistență, pentru că, undeva, nu departe, va găsi un izvor și, luând în palmele sale apă tulbure, va putea să-i ostoiască setea orbului, dar să-l și vindece, întrucât i-a poruncit să-i ungă ochii cu apa aceea. Leon a ascultat de glasul pe care l-a auzit, a găsit izvorul, a luat apă, s-a întors către orb, i-a potolit setea și, de asemenea, i-a uns ochii, iar acesta s-a vindecat. Leon a recunoscut în glasul respectiv pe însăși Născătoarea de Dumnezeu și, drept mulțumire, după ce a devenit împărat, în anul 457, a zidit o biserică lângă acel izvor, numită «Izvorul Tămăduirii»”, a menționat IPS Părinte Arhiepiscop Ciprian.

După încheierea Sfintei Liturghii, soborul slujitorilor, în frunte cu ierarhul locului, a ieșit în procesiune în fața vechii Catedrale Arhiepiscopale, unde a oficiat slujba Aghesmei mici sau Sfin­țirea cea mică a apei. La final, toți cei prezenți au luat acasă apă sfințită.