Sfințirea bisericii din Camenca, Bacău

Un articol de: Mioara Ignat - 30 Septembrie 2025

Duminică, 28 septembrie 2025, credincioșii din satul Camenca, comuna Brusturoasa, județul Bacău, au trăit bucuria unui moment istoric: sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, care a primit acum și hramul „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop”, și sfințirea Așezământului „Sfântul Antonie cel Mare”.

Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, delegatul Înaltprea­sfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Din soborul slujitor au făcut parte părintele protopop Costel Mareș, protopop al Protoieriei Moinești, și un număr însemnat de preoți din împrejurimi. 

Noua biserică, ridicată pe locul cunoscut drept „Șura Popii”, a fost începută în anul 1993 prin osteneala credincioșilor și a preotului Ven­țel Balcanu, care a primit duminică o distincție de recunoștință, ca semn al prețuirii și binecuvântării. Din 2001, lucrările la biserica din Camean­ca au continuat, sub îndrumarea părintelui Adrian Chelaru, cu pictura murală executată de Ioan și Petronel Pașcu și cu realizarea catapetesmei, sculptată de Ionuț Bânțu. Pentru consolidare și extindere s-a lucrat și între anii 2015 și 2019, prin grija părintelui Constantin- Adrian Țuglea, când au fost refăcute acoperișul și temelia, pardoseala a fost înnoită, s-au realizat spații anexe și s-a ridicat o casă praznicală cu mansardă, pusă sub ocrotirea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare. Pentru toate acestea, cu ocazia sfințirii, pr. Constantin-Adrian Țuglea a fost hirotesit iconom stavrofor.

Din 2019, părintele Răzvan Țuglea a desă­vârșit finisajele și a dotat casa parohială și cea praznicală, a montat centrale termice, a împrejmuit biserica cu zid de piatră, a realizat izolația termică a lăcașului, a achiziționat strane, a ridicat un monument al eroilor și a construit un lumânărar. Pentru buna rânduială a vieții liturgice și comunitare, părintele paroh a fost hirotesit, cu acest prilej, iconom stavrofor.

În cuvântul rostit cu această ocazie, ierarhul a explicat celor prezenți pasajul evanghelic al zilei, făcând analogia dintre Pescuirea minunată și prezența credincioșilor în Biserică, precum și despre semnificația duhovnicească a momentului sfințirii unei biserici și despre semnificația celui de-al doilea hram al așezământului.

Răspunsurile la slujbă au fost date de Corul MeloDeus din Piatra Neamț.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. protopop Costel Mareș a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și i-a felicitat pe toți cei implicați în împlinirea lucrărilor la această biserică.

Ziua s-a încheiat cu sfințirea Așezământului social pus sub ocrotirea Sfântului Antonie cel Mare, care cuprinde în ansamblul său: o casă praznicală cu mansardă, menită să slujească drept casă parohială, și o sală multifuncțională, unde să fie adunați copiii și tinerii satului pentru activități catehetice și culturale. 

În încheierea evenimentelor, părintele paroh Răzvan Țuglea a mulțumit tuturor celor im­plicați în realizarea acestui obiectiv.