Sfinţirea bisericii din satul botoşănean Pancu
Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din satul botoşănean Pancu a fost sfinţită astăzi, 23 octombrie. Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează Radio TRINITAS.
După târnosire a fost oficiată Sfânta Liturghie, în cadrul căreia, Înalt Preasfinţia sa a vorbit credincioşilor despre importanţa acestei zile pentru comunitatea Parohiei Pancu: "Ne-a învrednicit Dumnezeu să fim în această poiană, în acest cătun, nu departe de sihăstriile Voronei, nu departe de Botoşani şi de locurile sfintei ale Sucevei. Suntem aici ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru lucrarea care s-a împlinit în acest cătun, pentru zidirea şi înfrumuseţarea acestei biserici, pentru faptul că Dumnezeu ne-a învrednicit în această dimineaţă să săvârşim slujba de sfinţire acestei noi case a lui Dumnezeu, casă şi izvor de har pentru enoriaşii puţini ai acestei parohii, dar care prin mila lui Dumnezeu au de astăzi o biserică nu prea mare, dar foarte frumoasă".