Sfinţirea bisericii parohiei buzoiene Pătârlagele II

Data: 20 Octombrie 2014

Duminică, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a sfinţit Biserica „Înălţarea Domnului“ a Parohiei Pătârlagele II din judeţul Buzău. În continuare, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în locaşul de cult proaspăt sfinţit, înconjurat de un sobor de slujitori. La slujbe au participat numeroşi credincioşi din parohie şi din localităţile învecinate. Toţi cei prezenţi au avut posibilitatea, în ziua sfinţirii, să treacă prin Sfântul Altar şi să se închine la Sfânta Masă. Locaşul de rugăciune al Parohiei Pătârlagele II a fost ridicat în perioada 1933-1938, ctitor fiind negustorul pătârlăgean Ion Colan. În anul 1938, biserica a fost sfinţită de Episcopul Ghenadie Niculescu al Buzăului. De-a lungul timpului, locaşul a suferit avarii grave din cauza cutremurelor şi a intemperiilor. Prin osteneala preotului paroh Cristinel Drugea şi cu sprijinul enoriaşilor, în ultimii ani, sfântul locaş a fost renovat şi împobobit cu pictură nouă. (M.N.)