Sfințirea catapetesmei bisericii din Prunișor, județul Arad
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a vizitat duminică, 31 iulie, Parohia Prunișor din Protopopiatul Sebiș, județul Arad, unde a sfințit catapeteasma și a binecuvântat lucrările de înnoire săvârșite la biserica parohială.
La primele ore ale dimineții, Arhiepiscopul Aradului a fost întâmpinat de preotul Beni Ioja, protopopul Sebișului, împreună cu preotul Florin-Ioan Avram, parohul comunității Prunișor, și credincioși din localitate. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu slujitorii, a sfințit catapeteasma și a binecuvântat biserica la care s-au efectuat în ultimul timp mai multe lucrări. Acestea au cuprins restaurarea iconostasului, așezarea unor ocnițe cu icoanele unor sfinți în partea superioară a lăcașului de cult, schimbarea pardoselii vechi cu una nouă, din marmură, înlocuirea sistemului de încălzire. După acest moment, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori.
La momentul rânduit, Înaltpreasfinția Sa a rostit un bogat cuvânt de învățătură referitor la Evanghelia duminicii (Matei 9, 27-35), dar și a Apostolului (Romani 15, 1-7), intitulat „Tărie și slăbiciune”.
Ierarhul a spus că Dumnezeu intervine în viața noastră prin vindecări, de multe ori miraculoase, iar toți suntem deci datori să îi ajutăm pe cei slabi, dacă suntem tari în credință, nădejde, dragoste, cumpătare, ajutorare, învățătură, fapte bune. La finalul cuvântului de învățătură, chiriarhul a amintit că de luni, 1 august, a început Postul Adormirii Maicii Domnului, explicând că postirea nu este doar despre mâncare și băutură, ci este fapta bună, credința și conștiința datoriei față de noi, de aproapele și de Dumnezeu.
Pentru lucrarea deosebită din parohia dată spre păstorire, părintele paroh Florin-Ioan Avram a fost hirotesit iconom stavrofor, iar acesta i-a adresat ierarhului un cuvânt de mulțumire, oferindu-i ca simbol de recunoștință o icoană reprezentându-L pe Domnul Hristos - Marele Arhiereu.