Sfințirea clopotelor unei biserici giurgiuvene
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfinții Martiri Brâncoveni” din municipiul Giurgiu au trăit clipe de bucurie duhovnicească întrucât în mijlocul lor a poposit Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială. La final, ierarhul a oficiat și slujba de sfințire a opt clopote care au fost realizate pentru sfântul lăcaş. La acest eveniment important din viața parohiei au luat parte oficialități locale și județene, precum și o mulțime de credincioși. Cu prilejul slujbei de binecuvântare, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat faptul că „clopotul este glasul lui Dumnezeu care ne cheamă la rugăciune. El răsună veacuri la rând, fiind, în același timp, și o mărturie a credinței noastre”. La final, părintele paroh Ștefan Lucian Ionuț a mulțumit tuturor oficialităților aflate de față, ctitorilor și binefăcătorilor, dar și preoților și credincioșilor, pentru participarea la aceste evenimente importante din viața parohiei. Toți cei prezenți au primit, din partea chiriarhului, iconițe și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă”, o publicație cu folos duhovnicesc, se arată pe site-ul episcopiagiurgiului.ro.