Sfinţirea noii biserici din parohia Mănăstirea
PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor va sfinţi duminică, 2 mai biserica din satul Mănăstirea, comuna Dagâţa, judeţul Iaşi. În parohia Mănăstirea, care aparţine de Protopopiatul Iaşi 1, există un sfânt lăcaş din lemn care datează din sec. al XVII-lea, fiind în prezent o atracţie turistică. Pentru că sfântul lăcaş din lemn nu mai făcea faţă ca şi mărime comunităţii s-a început ridicarea unei noi biserici în anul 1990, prin strădania vrednicului de poemnire preot Ovidiu Matroş. Construcţia edificiului a fost preluată în anul 2005 de pr. paroh Gabriel Puiu. (C.C.)