Sfințirea noilor cruci la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Sângeorz-Băi
În Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinților Strămoși după trup ai Domnului - Pilda celor poftiți la cină), 14 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia ortodoxă Sângeorz-Băi I, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sărbătoririi a 150 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale (1875).
În Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, Părintele Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Ospățul credinței”, în cadrul căruia a arătat cum trebuie să ne pregătim pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului. Ierarhul a explicat că, pe lângă toate cele materiale, nu trebuie neglijată pregătirea sufletului, care se face prin post, rugăciune, citirea din Sfânta Scriptură, fapte bune, spovedanie și împărtășanie, prin participarea la Ospățul credinței, care este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Andrei Zangăr. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Gârbău, Protopopiatul Huedin.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial, dirijat de prof. Daniela Cordoș. Grupul de copii al parohiei, coordonat de prof. Anamaria Flore, a interpretat colinde.
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului a sfințit crucile care vor fi așezate pe turlă și pe noul acoperiș al bisericii. În primăvara anului 2026, acoperișul actual va fi schimbat și edificiul va fi acoperit cu tablă de cupru.
Pr. paroh Dacian Dumitru Șanta a mulțumit ierarhului, oficialităților și tuturor celor implicați în activitățile parohiei, amintind de sărbătorirea a 150 de ani de la punerea pietrei de temelie (1875) a lăcaşului de cult. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a acordat distincţii profesoarelor Anamaria Flore, Ioana Ani, Mărioara Avram şi membrilor corului parohial, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului. La slujbă au fost prezente oficialități locale, județene și centrale, iar numeroși credincioși au fost îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.