Sfințirea noilor icoane împărătești ale bisericii Parohiei Grădiște II din Arad
În Duminica a 6-a după Rusalii, 19 iulie 2020, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Intrarea Domnului în Ierusalim” a Parohiei Grădişte II din municipiul Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte pr. Vasile Cucu, secretar eparhial; pr. Flavius Petcuț, protopopul Aradului; pr. paroh Viorel Roja și diac. Călin Teuca.
În cuvântul de învăţătură, chiriarhul arădean a spus că venirea Mântuitorului în lume vindecă neputința omenească - slăbiciunea firii, redând adevărata putere cu care a fost înzestrat omul înaintea alunecării în neascultare de Dumnezeu. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit noile icoane împărătești de pe catapeteasma bisericii. La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Viorel Roja a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru binecuvântarea arhierească și slujirea în această nouă biserică aflată în procesul de pictare, precum și tuturor oficialităților și credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie.