Sfinţirea unui ansamblu parohial din judeţul Bacău

Data: 03 Iunie 2024

Credincioșii din satul Bărtă­șești, filie a Parohiei Viforeni, Protopopiatul Bacău, județul Bacău, ­l-au primit în mijlocul lor sâmbătă, 1 iunie, pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. 

În ziua de pomenire a Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, ierarhul  a sfințit noul lăcaș de cult din localitatea Bărtășești, filie a Parohiei Viforeni. 

După săvârșirea Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor din care au făcut parte preoți din Protopopiatul Bacău, în frunte cu părintele protopop Eugen Ciuche, Înaltpreasfin­țitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat slujba de sfințire a bisericii cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful”, zidită în perioada 2022-2024, în stil ștefanian, din cără­­midă, pe fundație de beton, împodobită la interior cu mobilier și obiecte de cult specifice.

Totodată, ierarhul a binecuvântat și lucrările de zidire a capelei închinate Sfântului Lazăr, a Altarului de vară cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”, precum și a casei praznicale așezate sub ocrotirea Sfântului Ierarh Spiridon. Aceste lucrări ce întregesc ansamblul bisericesc de la Bărtășești s-au realizat în perioada 2017-2019, prin implicarea preotului paroh Gheorghe Frasin și cu sprijinul ctitorilor, între care s-au evidențiat câteva familii din comunitate, precum Draga Elena și Alexandra, Bălău Cătălin și Teodora, Munteanu Silviu și Raluca și Radu Ion.

La finalul slujbei de sfințire a lăcașului de cult și a clădirilor ansamblului eclesiastic, Înalt­prea­sfin­țitul Părinte Ioachim a oferit preotului Gheorghe Frasin `Crucea Țării de Jos”, cea mai înaltă distincție a Eparhiei Romanului și Bacăului, iar celor care au sprijinit financiar această lucrare le-au fost oferite distincții de ctitorie.

În cuvântul de învățătură adresat pelerinilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre înnoirea vieții prin lucrarea Duhului Sfânt: „Oprindu-ne astăzi la această sărbătoare, înseamnă că ne-am oprit din alergarea galopantă la care s-a angajat lumea, am privit o clipă cerul și am simțit venind din cer lumina și căldura care ne-au încălzit inima și trupurile, dar și credința. Astăzi este Paștile unic al acestei biserici. Astăzi am venit să binecuvântăm ostenelile dumneavoastră. Prin frățiile voastre și prin slujitorul pe care l-am rânduit aici s-au împlinit aceste frumoase lucrări. Dacă ar fi să ne raportăm calendaristic la această perioadă pascală, am putea spune că toate pericopele evanghelice din duminici vorbesc despre apă, care reprezintă puterea Duhului Sfânt care vine în noi. Dacă avem această putere, vom reuși să mergem către înviere, căci Hristos a coborât către cele mai de jos ale pământului pentru a scoate sufletele la înviere și a sfărâma porțile iadului”. 

La final, preotul paroh Gheorghe Frasin, după ce a rememorat etapele desfășurării lucrărilor realizate împreună cu ctitorii și echipa de constructori, a mulțumit Înaltprea­sfințitului Părinte Ioachim în numele celor cincizeci de familii care formează comunitatea parohială de la Bărtășești, apoi i-a oferit o icoană în semn de prețuire și recunoștință pentru sprijin și îndrumare în cei 14 ani de preoție. Totodată, preotul paroh a oferit diplome de vrednicie ctitorilor fondatori.