Shakespeare şi Caragiale la Teatrul Bulandra

Data: 09 Octombrie 2012

 

În stagiunea din această toamnă a Teatrului Bulandra, spectatorii vor putea viziona un spectacol în regia lui Andrei Şerban, plecând de la Shakespeare, şi intitulat „Lear(a)“, „D'ale carnavalului“ de I.L. Caragiale în regia lui Alexandru Darie şi „Obiceiuri necurate“ de Tom Smith un masterclass realizat de Mihai Constantin, cu participarea actorului Gelu Niţu. Stagiunea a fost deschisă cu un spectacol din creaţia dramaturgului francez Eugene Labiche „Voiajul domnului Perrichon“ în regia lui Dinu Cernescu. De asemenea, atenţia va fi în continuare atrasă de punerea în scenă a lui Felix Alexa a piesei lui Ionescu „Scaunele“.