„Şi-a asumat convertirea până în pânzele albe“

Miercuri seara, la Clubul Ţăranului de la Muzeul Ţăranului Român din Capitală, a avut loc o nouă întâlnire în cadrul Conferinţelor "Mircea Vulcănescu". Invitatul conferinţei, dr. George Ardeleanu, a vorbit despre "Experienţa convertirii. Experienţa libertăţii: cazul N. Steinhardt".

Conferenţiarul a prezentat, cu multe alte direcţii revelatoare pentru personalitatea de excepţie a intelectualului şi omului spiritual Nicolae Steinhardt, două mari convertiri ale acestuia, convertiri între care există o legătură de substanţă şi de cauzalitate. Prefacerea intelectuală Pentru început, dr. George Ardeleanu a vorbit despre relaţia paradoxală a lui Steinhardt cu intelectualii din perioada interbelică. În acele vremuri, Nicolae Steinhardt, colaborator la "Burghezul", a polemizat cu intelectualii de dreapta care aveau, nu după multă vreme, să-i devină prieteni întru idee. De pildă, Steinhardt a criticat la un moment dat conceptul de "generaţie" pe care Mircea Vulcănescu l-a propus în articolele sale din revista "Criterion". Dar Vulcănescu nu a fost singurul intelectual cu care Steinhardt a polemizat. Unul dintre articolele sale l-a vizat pe "mafalda Eliade", nimeni altul decât cel ce avea să devină părintele istoriei religiilor, Mircea Eliade. Reacţia celor de la "Criterion" nu a întârziat şi iată că Mircea Vulcănescu însuşi avea să scrie despre volumul "Parodii" al lui Steinhardt, publicat în anul 1934, că "se vinde bine, pentru că autorii polemizaţi în paginile sale sunt de succes". Era o perioadă în care Steinhardt, adept al liberalismului conservator, se situa echidistant atât faţă de dreapta politică, reprezentată de intelectuali precum Emil Cioran, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, dar şi de stânga politică. "Steinhardt ironiza intelectualii de ambele laturi ale baricadei, pentru că vedea acolo nişte manifestări ale extremismelor", a subliniat în prelegerea sa dr. Ardeleanu. Odată cu instaurarea comunismului însă, Steinhardt s-a văzut de aceeaşi parte a baricadei cu intelectualii cu care polemizase înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, fie ei de stânga, de dreapta ori avangardişti, fapt care i-a atras în final condamnarea la închisoare politică. Mai mult, unul dintre foştii săi opozanţi de idei, Constantin Noica, avea să devină, după afirmaţiile lui Steinhardt, omul care i-a influenţat în cea mai mare măsură destinul. George Ardeleanu a prezentat acest episod din viaţa lui Steinhardt ca pe "o convertire ideologică". Primirea botezului Steinhardt a ajuns la Jilava, condamnat la 13 ani, cu lotul Noica, pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva acestuia, la Securitate. Tocmai într-o celulă a cumplitei închisori avea să se încununeze prin Taina Botezului prefacerea spirituală a lui Nicolae Steinhardt, la 15 ianuarie 1960. Drumul spiritual al lui Steinhardt a fost unul anevoios, dar mereu parcurs până la capăt, apreciază dr. Ardeleanu. "Steinhardt are vocaţia drumurilor parcurse până la capăt sau, parafrazându-l pe Celine, până la capătul nopţii." Dr. George Ardeleanu s-a aplecat asupra scrierilor lui Steinhardt şi asupra documentelor de autor, dintre care unele se află la Mănăstirea Rohia, şi a surprins în trecutul scriitorului şi gânditorului semne ale apropierii sale de creştinism. "Eu am încercat să decupez în "Jurnalul fericirii" şi să ordonez cronologic ceea ce e de fapt necronologic şi să surprind apropierea sa de creştinism, să descopăr tocmai acele semnale ascunse pe care Steinhardt şi le descoperă doar după convertire". Drum desăvârşit O sursă inedită ce luminează forţa prefacerii spirituale a lui Steinhardt sunt chiar declaraţiile pe care acesta le dădea la Securitate în urma primei confiscări a Jurnalului său, la 14 noiembrie 1972. Iată ce scria Steinhardt în declaraţia din chiar ziua confiscării: "Cu referire la acest manuscris arăt că reprezintă un document intim în care am analizat un proces sufletesc deosebit de important pentru mine, cel al trecerii de la iudaism la creştinism" şi, mai departe "închisoarea a reprezentat pentru mine momentul în care conversiunea s-a întâmplat în fapt." George Ardeleanu a subliniat contrastul dintre precaritatea ritualului din celula sinistră şi substanţialitatea trăirii interioare a celui creştinat, iar Steinhardt scria despre acest moment în "Jurnalul fericirii": "Botezul este o descoperire". La începutul toamnei anului 1964, Steinhardt a simţit nevoia să desăvârşească botezul tainic prin mirungerea de la Schitul Darvari, iar la 14 septembrie, de Ziua Crucii, cum a marcat cu smerenie şi bucurie în Jurnal, a primit prima sa împărtăşanie. Şi aici George Ardeleanu a ţinut să amintească intensitatea trăirii care a precedat acest moment, nerăbdarea lui Steinhardt de a întâmpina taina. De multă vreme Steinhardt aştepta să vadă cum va funcţiona misterul transsubstanţierii şi iată că după împărtăşanie avea să noteze: "Sacramentul a operat" şi a simţit "o nemaiînchipuită, instantanee fericire". A fost o "convertire asumată până în pânzele albe după ce a depăşit toate felurile de îndoială, de indecizie", a adăugat conferenţiarul. Apogeul acestui drum spiritual a fost decizia lui Steinhardt de a se călugări, devenind, din anul 1980, fratele Nicolae de la Mănăstirea Rohia.