Şi numerele fixe de telefon pot fi mutate în altă reţea
În cei 7 ani de când a fost lansată portabilitatea au fost înregistrate peste 2,3 milioane de portări ale numerelor de telefon, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). De la 1 noiembrie vor intra în vigoare noi măsuri pentru facilitarea procesului de portare a numerelor de telefon, inclusiv a celor de telefonie fixă.
Peste 2,3 milioane de portări ale numerelor de telefon au fost înregistrate România în cei 7 ani de când a fost lansată portabilitatea, mai mult de trei sferturi din acestea fiind numere de telefonie mobilă, potrivit anunţului făcut ieri de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Autoritatea precizează într-un comunicat citat de Agerpres că, din totalul celor 2.327.058 de numere de telefon portate prin care s-a schimbat operatorul, nu şi utilizatorul, 1.798.488 sunt numere de telefonie mobilă (77%) şi 528.570 de telefonie fixă. Cei mai mulţi utilizatori de telefonie fixă care s-au portat sunt din Bucureşti (164.910), urmaţi de cei din judeţele Cluj (32.689), Timiş (26.471), Prahova (25.704) şi Galaţi (22.542).
Începând cu data de 1 noiembrie vor intra în vigoare noi măsuri pentru facilitarea procesului de portare a numerelor de telefon. Astfel, de la această dată ANCOM a decis creşterea capacităţii minime de procesare zilnică a cererilor de portare de către furnizorii donori, atât pentru numerele de telefonie fixă, cât şi pentru cele de telefonie mobilă. Pentru numerele de telefonie fixă creşterea este de la 200 la 300, în cazul numerelor de telefonie din Bucureşti şi judeţul Ilfov, şi de la 100 la 150 pentru restul judeţelor. În ceea ce priveşte numerele de telefonie mobilă, creşterea este de la 1.200 la 2.000 pe zi.
De asemenea, ANCOM a prevăzut un nou mecanism prin care această capacitate de procesare să fie suplimentată în eventualitatea în care noile praguri minime nu sunt suficiente. Modificările au loc deoarece în perioadele în care unii furnizori de telefonie lansează oferte atractive se înregistrează creşteri semnificative ale numărului de portări, se arată într-un comunicat al ANCOM.
În plus, ANCOM a creat cadrul de reglementare pentru ca furnizorii beneficiari ai unui transfer de numerotaţie de la un titular de licenţă să implementeze şi portabilitatea numerelor. Până în prezent doar titularul de licenţă implementa funcţionalităţile de portabilitate pentru furnizorul căruia îi transfera numere. Varianta curentă nu este eliminată, dar furnizorii beneficiari vor avea posibilitatea să implementeze portabilitatea numerelor, variantă care le-ar permite să acţioneze pe piaţă într-un grad mai ridicat de independenţă faţă de titularul de licenţă.
Portabilitatea oferă utilizatorilor de telefonie libertate deplină de alegere, pentru că permite păstrarea numărului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie. ANCOM pune la dispoziţie pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Totodată, site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.