Sibiu, destinaţie preferată pentru turismul cultural
Municipiul Sibiu se situează înaintea unor oraşe precum Bruxelles, Liverpool, Glasgow, Linz, Copenhaga, Rotterdam şi Stockholm ca destinaţie favorită pentru turism cultural, potrivit unui studiu realizat de Universitatea „Atlas“, în colaborare cu Primăria Municipiului Sibiu. „Atlas“ (European Association for Leisure and tourism studies) este, din 1989, parte a unui program european.
Potrivit Primăriei Sibiu, există, conform unui studiu efectuat anul trecut, o creştere continuă a numărului de turişti care aleg vacanţe culturale, de la 17%, în 1997, la 31%, anul trecut, observându-se că turismul cultural creşte ca importanţă în toată Europa, conform Mediafax. În ceea ce priveşte destinaţiile preferate, Paris şi Roma se clasează pe primele poziţii. Sibiu a înregistrat o creştere semnificativă a vizibilităţii în rândul turiştilor, datorită statutului de Capitală Culturală Europeană pe care l-a avut anul trecut, astfel că se situează pe locul 19 din totalul de 33 de oraşe europene pentru care s-a efectuat studiul. „Sibiul a demonstrat, începând cu anul 2002, că deţine un potenţial economic deosebit, iar din anul 2004, odată cu primirea titulul de Capitală Culturală Europeană, Sibiul s-a mobilizat foarte bine şi în domeniul turistic. Sibiul are premisele pentru dezvoltarea în acest domeniu care i se potriveşte foarte bine oraşului nostru. Rezultatele acestui studiu vin să confirme succesul programului Sibiu Capitală Culturală Europeană, dar şi eforturile municipalităţii pentru buna desfăşurare a evenimentelor. Sprijinul din parea municipalităţii s-a concretizat în amplele lucrări de infrastructură, fără de care turismul ar fi fost imposibil să se dezvolte“ a declarat, joi, primarul Klaus Johannis. Primăria Municipiului Sibiu are în vedere rezultatele acestui studiu, încercând să se adapteze la noile direcţii de dezvoltare a turismului. Unul dintre proiectele pe care Sibiul le va implementa în acest an este „City Break“, un concept nou în România, care presupune organizarea unor excursii, într-un oraş, pe durata unui sfârşit de săptămână. În opinia specialiştilor, Sibiul este unul dintre oraşele în care un astfel de proiect ar putea fi implementat cu succes.