Simpozion despre civilizaţia europeană şi evoluţia curentelor literar-artistice

Data: 04 Octombrie 2008

Legăturile culturale ale ţărilor central şi est-europene cu lumea Europei Occidentale, evoluţia curentelor şi orientărilor literar-artistice contemporane, problemele actuale ale civilizaţiei mondiale au constituit, joi, temele primei zile a celei de-a treia ediţii a Simpozionului internaţional „Civilizaţia europeană - unitate, unicitate, deschidere“, conform Agerpres. Desfăşurată sub semnul „Anului dialogului intercultural în UE“, manifestarea reunind cercetători din România, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Franţa, SUA, este organizată, între 2 şi 8 octombrie, la Bucureşti şi Port Cetate, de Uniunea Scriitorilor din România, Institutul Polonez din Bucureşti, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu“ şi Fundaţia Culturală Est-Vest. „Vorbim despre o unitate care nu există, de o Europă care se închide şi în care nu se mai dialoghează“, a spus directorul Centrului cultural maghiar din Bucureşti, Bretter Zoltan, în cuvântul de întâmpinare adresat participanţilor la simpozion, desfăşurat la sediul Uniunii Scriitorilor. Conferenţiind despre „Fundamentele civilizaţiei europene“, profesorul Albert Kovacs, preşedintele Fundaţiei Culturale Est-Vest, a atras atenţia asupra a ceea ce a numit „ameninţările pe care realităţile şi evoluţiile economice le exercită asupra culturii şi civilizaţiei europene“.

„Europa este în curs de facere sau de desfacere şi ea există în măsura în care există directivele europene“ a spus filosoful Sorin Vieru, subliniind că „Europa nu există în măsura în care aceasta nu are un preşedinte, o constituţie europeană şi deci un spirit unitar al legilor“, conform Agerpres. Pornind de la celebra teză a lui Socrate „ştiu că nu ştiu nimic“, ca pretext al unui excurs asupra actualităţii filosofului antic grec, Vieru a afirmat că „idealul european este acela de a extinde permanent sfera cunoaşterii prin păstrarea sferei opiniilor“. Lucrările simpozionului continuă, de ieri, la Port Cetate.