Simpozion internaţional dedicat Banatului istoric
În oraşul Zrenianin din Serbia a avut loc, în perioada 11-12 iulie, cea de-a XIX-a ediţie a Simpozionului internaţional „Istorie şi multiculturalitate în Banat“. Organizatorii evenimentului au fost: Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa şi Societatea Română de Etnografie şi Folclor din Voivodina.
La deschiderea festivă, care a avut loc în Primăria oraşului Zrenianin, au participat Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi Preasfinţitul Părinte Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Daciei Felix, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat de la Belgrad, precum şi numeroşi cercetători din România, Serbia, Croaţia şi Muntenegru.
Preasfinţitul Părinte Lucian a oferit organizatorilor o hartă a Banatului istoric şi volume apărute la Caransebeş. „Acest simpozion este o punte culturală între Banatul românesc şi Banatul sârbesc şi foarte multe lucruri interesante se pot spune nu numai despre cultura şi istoria Ţării Banatului, ci şi despre spiritualitatea şi multiconfesionalismul din această zonă, ştiut fiind faptul că aici trăiesc şi se roagă de secole, într-o armonie şi dragoste frăţească, mai multe etnii“, a arătat Preasfinţitul Părinte Lucian. „Despre istoria şi cultura ţării dintre râuri se va vorbi întotdeauna ca un întreg, pentru că Banatul numai în întreg este mândru de el şi va fi de fală. Proiectele noastre de viitor sunt acelea de a realiza acţiuni pentru a forma un Banat cultural în întregime şi, de aceea, am gândit ca, în perioada 2015-2019, să avem un pachet de manifestări culturale şi ştiinţifice care să fie cunoscute în toată lumea, nu doar în Banat“, a precizat prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, prorectorul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa.
După deschiderea festivă au avut loc lucrări pe secţiuni. „Putem spune că şi această ediţie a simpozionului nostru este o reuşită deoarece şi anul acesta am avut lansări de carte şi expoziţii. Ne-am bucurat de participarea a peste 70 de oameni de ştiinţă şi cultură, care au prezentat, pe secţiuni, mai multe lucrări şi referate tematice“, a subliniat Costa Roşu, directorul onorific al Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina.
În cadrul secţiunii a III-a, Preasfinţitul Părinte Lucian a susţinut referatul: „Relaţii bisericeşti româno-sârbe. Acţiuni trenante ale despărţirii ierarhice româno-sârbe. Procesul mănăstirilor la începutul secolului XX. Documente inedite“.