Simpozion memorial dedicat Mitropolitului Andrei Şaguna la Turda
La 150 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Protopopiatul Turda, în colaborare cu Primăria Municipiului Turda, Casa de Culură Turda și revista „Ecouri”, a organizat joi, 23 noiembrie, un simpozion dedicat memoriei Mitropolitului Andrei Șaguna, în orașul în care a avut loc Sinodul electoral din decembrie 1846, unde a fost ales drept cel de-al doilea Episcop ortodox al Ardealului.
Simpozionul a avut loc în sala mare de evenimente a Primăriei Turda, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a numeroși clerici, teologi, profesori și credincioşi.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei a evocat personalitatea marcantă a ierarhului-cărturar Andrei Șaguna, precum și legătura specială pe care a avut-o cu actuala Eparhie a Clujului.
În calitate de gazdă, un cuvânt de bun-venit a rostit primarul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei. Au mai vorbit despre viața și opera Sfântului Ierarh Andrei Șaguna istoricul dr. Mircea-Gheorghe Abrudan - cercetător științific III la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, prof. dr. Olga Elena Morar - directorul Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” din Turda, prof. dr. Răzvan Mihai Neagu, prof. Ioan Bembea, jurnalistul Emil Hălăștuan, care a moderat și prezentat întregul eveniment omagial, precum și alți invitați.
În cadrul simpozionului a fost lansată emisiunea de cartofilie „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, 150 de ani de la moarte (1873-2023)”, care a fost prezentată de Petru Suciu de la Cercul Filatelic Turda. Emisiunea de cartofilie a fost pusă în circulație de Cercul Filatelic Turda, iar comitetul de inițiativă a fost format din: pr. Alexandru Rus, protopopul Turzii, pr. Cătălin Varga, pr. Grigore Marchiș și pr. Radu Miclăuș, împreună cu Emil Hălăștuan, prof. dr. Olga Elena Morar, prof. Ioan Bembea, Mircea Ioan Casimcea, Petru Suciu, toți din colectivul de redacție al revistei „Ecouri”, publicația culturală a Turzii.
În cadrul manifestării a fost prezentată și cartea „Mitropolitul Andrei Șaguna. O biografie culturală”, semnată de Mircea-Gheorghe Abrudan. Volumul a apărut anul acesta, la Editura Școala Ardeleană, sub egida Academiei Române, a Centrului de Studii Transilvane, a Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca și a Fundației „Transilvania Leaders”, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna.