Simpozion național despre satul românesc, la Sibiu
Un simpozion național dedicat satului românesc a avut loc la Sibiu, în perioada 23-24 septembrie, în cadrul Muzeului Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA”. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Sibiului, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, cu sprijinul Complexului Național Muzeal „ASTRA”.
Simpozionul național de la Sibiu a avut două teme: „Anul satului românesc: între tradiție și modernitate” și „Figurile emblematice ale patriarhilor Nicodim Munteanu, Iustin Moisescu și importanța activității traducătorilor de cărți bisericești”.
Lucrările întâlnirii s-au desfășurat la Pavilionul muzeal multicultural din muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, respectiv la Centrul socio-cultural „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Păltiniș. Au fost prezenți la Sibiu profesori de teologie, etnologi și cercetători din cadrul mai multor centre universitare din țară (Sibiu, Cluj, Arad, Alba Iulia și Baia Mare).
La deschiderea evenimentului, invitații și participanții la simpozion au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, care a subliniat în cuvântul său importanța implicării Bisericii în păstrarea patrimoniului spiritual și cultural din satele românești. „Fiecare localitate s-a creat în jurul unei biserici, a unui edificiu spiritual. Când trecem pe lângă satele noastre, vedem turla bisericii și împrejurul acesteia case, sau biserica într-un loc ridicat. Ne amintim cu toții când am trecut pentru prima dată în mod conștient pragul bisericii. Ne-am trezit noaptea, în acele momente extraordinare din cadrul sărbătorilor pascale, sau ne amintim bucuria avută cu prilejul sărbătorilor Crăciunului, Anului Nou, Bobotezei. Toate acestea nu se șterg, chiar dacă au venit altele mult mai ample și mai complicate în viața noastră, în mintea noastră, dar acele momente pline de o profundă emoție, de unicitate nu se uită niciodată”, a spus ierarhul.
Mesajul rectorului Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. dr. Ioan Bondrea, a fost transmis de prorectorul instituției, prof. dr. Marian Țiplic. „Cu toții avem rădăcini la sat. Dacă ne uităm un pic în urmă, a doua, a treia generație o identificăm într-un sat care pentru noi este locul acela de retragere, chiar dacă nu în mod fizic, măcar în momentele când gândurile noastre simt nevoia să se ancoreze de ceva extrem de drag și de stabil. Ne întoarcem către sat, ne întoarcem către cei care au locuit sau locuiesc acolo, ne sunt dragi nouă și inevitabil ne gândim la acel sat în care erau trei piloni extrem de importanți: preotul, învățătorul și notarul”, a spus prorectorul Marian Țiplic.
Primarul comunei Sadu și vicepreședintele Asociației Comunelor din România, Valentin Ivan, a transmis un mesaj din partea președintelui acestei asociații, Emil Drăghici. Primarul Valentin Ivan a vorbit apoi despre localitatea Sadu, una dintre cele mai frumoase și importante comune din țară. „Pentru mine «acasă» este satul natal, comuna Sadu. Când vorbești de Sadu nu poți vorbi decât de o așezare binecuvântată de Dumnezeu, șerpuită de râul cu același nume unde, de-a lungul istoriei, sătenii au dovedit că sunt oameni vrednici, înțelepți și și-au lăsat amprenta în dezvoltarea economică națională a sistemului hidroenergetic, în acest fel Sadu devenind prima localitate rurală electrificată din România”, a spus Valentin Ivan.
Un mesaj de bun venit din partea directorului Complexului Național Muzeal „ASTRA” din Sibiu, Cristian Ștefan, a fost transmis de dr. Mirela Crețu, director în cadrul instituției sibiene.
Toți cei prezenți au avut posibilitatea apoi să afle mai multe despre eforturile depuse de Muzeul „ASTRA” în salvarea bisericii din Vința, județul Alba, care a fost strămutată pentru a fi salvată de distrugerea provocată de apele unui lac de decantare a sterilului de la Valea Șesei și va fi reconstruită în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Conf. dr. Gianina Ionescu, directorul Centrului „ASTRA” pentru Patrimoniu, a prezentat etapele restaurării catapetesmei care va fi montată în biserică, dar și celelalte etape ale restaurării picturii murale.
În a doua parte a zilei a avut loc prezentarea comunicărilor științifice elaborate de invitații ajunși la Sibiu.
Marţi, 24 septembrie, lucrările simpozionului au avut loc la Centrul socio-cultural „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna” din Păltiniş. Profesori de teologie şi cercetători din mai multe centre universitare au prezentat referate despre viaţa şi activitatea pastoral-misionară a celor doi mari patriarhi pe care Biserica noastră îi cinsteşte în mod deosebit în acest an.
„După două sesiuni de comunicări de la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale «ASTRA», în cea de-a doua zi a simpozionului a avut loc a doua parte a evenimentului academic, dedicată patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi marilor traducători de cărţi bisericeşti. Lucrările prezentate au evidenţiat personalitatea şi activitatea celor doi mari patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care au contribuit prin intensa lor activitate la bunul mers al Bisericii în vremuri foarte tulburi şi de răstrişte, rămânând nu doar în istoria Bisericii noastre, ci şi în cea a neamului românesc”, ne-a spus vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă.
Lucrările elaborate de cadrele didactice şi teologii prezenţi la simpozionul naţional de la Sibiu şi Păltiniş vor fi publicate în viitorul apropiat pentru a fi repere de cercetare pentru teologi, studenţii teologi şi intelectualii interesaţi de cele două teme.