Simpozionul internațional de teologie din Capitală, la final
Lucrările Simpozionului Internațional de Teologie „Pastorația persoanelor vârstnice - realitate și responsabilitate” s-au încheiat miercuri, 11 octombrie 2023. În Sala „Conventus” a Palatului Patriarhiei s-au desfășurat ultimele sesiuni de comunicări științifice, în cadrul cărora au fost prezentate modalități de implicare a seniorilor în viața parohiei, aspecte legate de situația persoanelor vârstnice în societate și metode de îmbunătățire, precum și soluții din perspectivele teologică și medicală.
Ziua a început cu cea de-a 5-a sesiune de comunicări, intitulată „Persoanele vârstnice în parohii și în mănăstiri azi”, moderată de conf. dr. Adrian Lemeni de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, care a cuprins patru prezentări. Pe durata întregii zile au participat la manifestarea științifică preoți profesori, monahi, studenți și alți invitați cu interes asupra perspectivelor subiectelor abordate de referenți.
„Semne de neuitare și medicamente sufletești”
Primul referat a fost susținut de pr. dr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal și directorul Publicațiilor „LUMINA”, şi s-a intitulat „Perspective mediatice asupra senectuții în programele Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române”. „Tematica Anului omagial și comemorativ este reflectată de componentele Centrului de Presă BASILICA prin mijloace specifice: emisiuni radiofonice, programe de televiziune, articole de presă scrisă și de presă online. Activitățile mediatice sunt corelate cu programele liturgice, cultural-misionare și social-filantropice ale unităților bisericești. Tematica senectuții și a grijii Bisericii față de persoanele de vârsta a treia este abordată dintr-o perspectivă duhovnicească, motivată creștin, plină de iubire și speranță. În agora mediatică sunt găzduite dezbateri și puncte de vedere exprimate interdisciplinar și sunt oferite spații de dialog între specialiști din diferite domenii și din generații diferite. Mass-media bisericească este un spațiu de întâlnire și dialog și, totodată, un act de filantropie prin cultură și spiritualitate ortodoxă, întrucât între beneficiarii activităților mediatice ale Centrului de Presă BASILICA sunt mulți oameni vârstnici, unii dintre ei suferind de singurătate, deficiențe locomotorii sau lipsuri financiare. Pentru mulți dintre aceștia, emisiunile audiovizuale sau articolele de ziar creștin sunt semne de neuitare și medicamente sufletești”, a reliefat pr. dr. Nicolae Dascălu.
„Vârstnicii joacă un rol important în comunitățile lor”
Părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române, a prezentat, apoi, comunicarea cu titlul „Proiecte sociale pentru vârstnici implementate de Federația Filantropia a Patriarhiei Române”, în care a evidențiat faptul că Federația Filantropia facilitează accesul persoanelor vârstnice la diverse tipuri de servicii din sfera bio-psiho-socio-spirituală, pentru a le asigura o bătrânețe demnă. „Patriarhia Română și Guvernul României, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), au semnat Protocolul de Cooperare în domeniul incluziunii sociale, reînnoit în data de 11 aprilie 2023. Dintre beneficiile ce rezultă din această cooperare menționăm: facilitarea accesului reprezentanților Patriarhiei Române la lucrările, structurile consultative/ grupurile de lucru în domeniul social; sprijin reciproc pentru dezvoltarea rețelei naționale de servicii sociale, furnizate la nivelul eparhiilor din cuprinsul Patriarhiei Române; implicarea clericilor în comisiile comunitare consultative pentru identificarea și soluționarea problemelor cu care se confruntă persoanele aflate într-o situație de vulnerabilitate, alături de partenerii sociali, precum Unitatea Teritorială Administrativă, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și alte organizații. MMSS va sprijini dezvoltarea rețelei naționale de servicii sociale furnizate la nivelul eparhiilor, în concordanță cu prioritățile de dezvoltare identificate în strategiile naționale și în strategiile/ planurile anuale de dezvoltare a serviciilor sociale de la nivel județean și local, prin oferirea de consultanță în procesul de acreditare și licențiere, conform legii. (…) Vârstnicii joacă un rol important în comunitățile lor, putând să lucreze și să participe la viața socială. Este esențial să-i vedem în fiecare dintre aceste persoane pe părinții și bunicii noștri. În felul acesta îi putem ajuta, le putem fi alături cu toată dragostea de care suntem capabili”.
Ultimii vorbitori ai acestei sesiuni au fost pr. dr. Joseph Jawad El Makdessi (Liban), care a prezentat referatul „Bătrânii conform cărților divine ale Vechiului Testament”, și pr. prof. dr. Ștefan Iloaie, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu prelegerea intitulată „Frumusețile și provocările bătrâneții. O perspectivă morală”.
Sesiunea a 6-a de comunicări, cu tema „Realități și provocări actuale privind situația persoanelor vârstnice în societatea actuală”, a fost moderată de pr. dr. Michael Tița, consilier patriarhal la Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe, și a cuprins trei referate. Această sesiune a fost deschisă de prof. emerit dr. Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, care a prezentat participanților tema cu titlul „Sunt vârstnicii o populație vulnerabilă pentru sistemul de sănătate?”.
Sesiunea a mai cuprins prelegerea „Soluții privind îmbunătățirea situației actuale în îngrijirea de lungă durată a persoanelor vârstnice”, prezentată de Elena Dobre, director la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, și prezentarea rezultatelor studiului de caz „Axiologia senectuții. Îmbătrânirea activă din perspectiva tinerilor de astăzi”, de către pr. lect. dr. Ilarion Mâță, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, președintele Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”-Hârja, județul Bacău.
Simpozionul a continuat cu ultima sesiune de comunicări, intitulată tot „Realități și provocări actuale privind situația persoanelor vârstnice în societatea actuală”, moderată de pr. prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal la Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale. Această parte a întâlnirii a avut patru referenți științifici: prof. dr. Nicu Gavriluță, de la Facultatea de Filozofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu tema „Bătrânețea și provocările noilor tehnologii”; pr. prof. dr. Gabriel Gârdan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu referatul „Spiritualitate și management în activitatea de îngrijire instituționalizată a persoanelor vârstnice”; Adriana Căruntu, managerul Fundației „Bucuria Ajutorului” și al Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din București, cu prelegerea „Provocări în îngrijirea paliativă a persoanelor vârstnice”; pr. Alexandru Ivan, de la Căminul de vârstnici Luxab din București, cu referatul științific „Pastorația vârstnicilor în centrele de îngrijire - tradiție, importanță și provocări”.