Simpozionul internațional de teologie Polis & Paideia

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 04 Decembrie 2020

În zilele de 23-24 noiembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, s-au desfășurat lucrările Simpozionului internațional de teologie Polis & Paideia, intitulat „Temeiuri biblice și educație ascetică în Răsăritul creștin”. Pe lângă reunirea mai multor remarcabili teologi români din țară și străinătate, acest simpozion s-a bucurat de participarea lui Bogdan Tătaru-Cazaban, din partea Institutului de Istoria Religiilor al Academiei Române, și a părintelui profesor dr. Daniel Benga de la Universitatea „Alexander-Maximilian” din München.

„Chiar dacă formatul simpozionului a fost unul diferit față de cel tradițional (comunicările s-au desfășurat exclusiv în mediul on-line), am avut parte de o dezbatere extrem de vie și animată în rândul participanților. Această atmosferă se poate explica prin faptul că orice temă legată de educație are de-a face până la urmă cu însăși viața noastră. Educația, de orice natură ar fi ea, și cu atât mai mult cea de ordin teologic, reprezintă reperul fundamental în exercițiul formării duhovnicești. Prin urmare, reușita unei autentice educații nu e niciodată limitată la caracterul ei strict formal și pragmatic, pentru că ea are în vedere, pe lângă cizelarea exterioară, și desăvârșirea noastră lăuntrică. În acest context, accentuăm faptul că această desăvârșire e înțeleasă ca o maturizare duhovnicească a omului, care nu se poate realiza decât în și prin Hristos”, a precizat lect. dr. Daniel Lemeni, organizatorul principal al evenimentului.