Simpozionul „Suntem neam de Brâncoveni“, la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ
În conformitate cu proclamarea de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre a anului 2014 drept An omagial euharistic şi An comemorativ închinat Sfinţilor Brâncoveni, în data de 29 octombrie a avut loc la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ simpozionul „Suntem neam de Brâncoveni“, la care au participat toţi profesorii şi elevii şcolii. După cuvântul de deschidere rostit de părintele prof. Vasile Păvăleanu, a fost intonat troparul Sfinţilor Brâncoveni, după care a urmat un film documentar pe această temă. În centrul întâlnirii a stat prelegerea omagială despre viaţa şi martiriul Sfinţilor Brâncoveni, susţinută de părintele prof. Vasile Păvăleanu, care a avut menirea să-i sensibilizeze pe toţi cei prezenţi şi să-i determine să încerce cu toţii să se raporteze la demnitatea, credinţa şi jertfelnicia acestor vrednici înaintaşi. Tinerii seminarişti au primit îndemnul de a fi la înălţimea chemării de a sluji Biserica lui Hristos până la sacrificiul de sine. Au urmat apoi câteva intervenţii ale elevilor, în care s-a arătat că cuvintele „Să ştiţi c-a murit creştin, Brâncoveanu Constantin“ au valoare de testament.
În continuare, corul seminarului a interpretat „Balada Brâncovenilor“ şi „Imn închinat Sfinţilor Brâncoveni“, cântări care au impresionat pe toţi cei prezenţi, după care părintele director Ioan Mihoc a apreciat importanţa temei dezbătute şi susţinerea unui asemenea simpozion. În încheiere, rugăciunea a fost făcută prin intonarea unei părţi din paraclisul Sfinţilor Brâncoveni. (Tudorel Rusu)