Sinaxă monahală în Episcopia Devei și Hunedoarei

Un articol de: Cătălin Ungureanu - 18 Octombrie 2023

Cu binecuvântarea și în prezența Preasfin­țitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, marți, 17 octombrie, la Mănăstirea Crișan a avut loc sinaxa sta­reților și stare­țelor așezămintelor monahale din Episcopia Devei și Hunedoarei.

Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, împreună cu soborul de preoți și diaconi, hirotonindu-l întru diacon pe tânărul teolog Ioan Daniel Cîzu, ce urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Lunca Cernii de Sus din Protopopiatul Deva.

În debutul lucrărilor sinaxei, Preasfințitul Părinte Nestor a rostit cuvântul de deschidere, după care a dat citire textului confe­rinței cu titlul „Ascultarea - temelia vieții monahale”, prelegere în care părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, a vorbit despre ascultare ca și chintesență a monahismului, urmarea cea mai fidelă a smereniei lui Hristos pe pământ. Monahul nu lucrează pentru sine, ci pentru ceilalți, pentru frații săi, iar Celălalt cu precădere este Domnul. Acesta este, de asemenea, un semn al duhului ascultării, deoarece monahul urmează pilda Fiului omului, Care nu a căutat propria slavă, ci împlinirea voii Tatălui ceresc pentru mântuirea lumii și Și-a dat viața „răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28). Monahul află har atunci când își împlinește ascultările cu sârguință și cu dorința de a sluji fraților săi și de a se pune pe sine mai prejos decât ei, știind că măreția omului înaintea lui Dumnezeu nu stă în lucrarea pe care o săvârșește, ci în felul cum o săvârșește.

În continuare, preacuviosul părinte Zaharia a răspuns întrebărilor primite de la stareții și sta­rețele din eparhia hunedoreană.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a rostit un cuvânt de mulțumire adresat, în primul rând, părintelui arhimandrit Zaharia pentru învățăturile duhov­nicești, iar apoi tuturor celor im­plicați în organizarea acestei întâlniri și tuturor viețuitorilor din așezămintele monahale hunedorene prezenți în această zi la Mănăstirea Crișan.