Siria vrea să reia negocierile de pace cu Israelul

Data: 23 Iunie 2009

Preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a declarat pregătit să „continue cât mai curând posibil“ negocierile indirecte de pace cu Israelul, relatează AFP. Şeful statului sirian a făcut aceste declaraţii luni, în cadrul unei întrevederi la Damasc cu şeful diplomaţiei olandeze. „Preşedintele Assad a declarat că i-ar plăcea să continue cât mai curând posibil convorbirile indirecte cu Israelul asupra unui acord de pace între Damasc şi Tel Aviv“, a declarat Bart Rijs, purtătorul de cuvânt al ministrului olandez de Externe Maxime Verhagen. Siria şi Israelul au lansat în mai 2008 negocieri indirecte de pace mijlocite de Turcia. Aceste discuţii au fost suspendate în decembrie, în urma ofensivei armatei israeliene în Fâşia Gaza. Preşedintele Assad şi ministrul Verhagen s-au întâlnit, luni dimineaţă, la palatul prezidenţial de la Damasc. Dacă vor fi reluate, negocierile ar urma să conducă la „un acord de pace şi, în special, să determine statutul Platoului Golan“, cucerit de Israel în 1967 şi anexat în 1981.