Situaţia Bisericii Ortodoxe Române şi legăturile ei ecumenice în contextul noii Europe (1989-2009)

În perioada 12-15 iunie 2009, Părintele Patriarh Daniel a efectuat o vizită pastorală în Austria, prilej cu care a sfinţit două noi biserici româneşti şi s-a întâlnit cu membri ai comunităţilor ortodoxe româneşti.

În timpul vizitei pastorale în Austria, Patriarhul Daniel s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe surori şi ai altor Biserici creştine, cu preşedintele Austriei, alte autorităţi de stat şi membri ai corpului diplomatic. Pe 15 iunie 2009 Fundaţia

„Pro Oriente“ a organizat la Viena un moment festiv în onoarea Bisericii Ortodoxe Române şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, căruia i s-a conferit Diploma de Protector al Fundaţiei „Pro Oriente“. Fundaţia „Pro Oriente“ a fost înfiinţată în anul 1964 de cardinalul Vienei Franz König (1956-1985), cu scopul dezvoltării relaţiilor dintre Biserica Romano-Catolică şi Bisericile Ortodoxe. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii noastre a susţinut o prelegere - pe care o prezentăm integral, în cele ce urmează - în care a vorbit despre situaţia Bisericii Ortodoxe Române şi a descris legăturile ei ecumenice în contextul noii Europe (1989-2009).

Biserica Ortodoxă Română este, după Biserica Ortodoxă Rusă, cea de-a doua Biserică Ortodoxă din lume în ceea ce priveşte numărul de credincioşi. Potrivit ultimului recensământ (2002), 86.7% din cei 21.794.793 de locuitori ai României s-au declarat creştini ortodocşi. După ce a devenit autocefală, la 25 aprilie 1885, Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie la 25 februarie 1925.

Biserica noastră, la fel ca multe alte Biserici din Răsăritul Europei, a trebuit să treacă, în a doua parte a secolului al XX-lea, prin „Marea Roşie a comunismului“, ajungând la limanul libertăţii după aproape o jumătate de secol de existenţă sub dictatură atee.

Situaţia Bisericii Ortodoxe Române în noul context european

Imediat după căderea cortinei de fier, Biserica Ortodoxă Română s-a aflat în faţa unor imense provocări, determinate de noua realitate politică a ţării şi a Europei. Noul context european, caracterizat prin secularizare crescândă şi fenomenul de globalizare, a devenit evident şi în ţara noastră în ultimii ani, astfel că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost nevoit să emită documente şi hotărâri cu privire la multitudinea problemelor de etică şi bioetică, care frământă lumea contemporană: avortul, eutanasia, transplantul de organe, ingineria genetică, clonarea etc. Biserica a trebuit să se transforme rapid dintr-o instituţie căreia i-a fost permis să activeze doar intra muros într-o instituţie capabilă să răspundă necesităţilor societăţii extra muros.

Astfel, prin eforturile susţinute ale ierarhilor, preoţilor, profesorilor de teologie, monahilor şi cu sprijinul laicatului şi al milioanelor de credincioşi români, s-a reintrodus religia în şcoală, au fost redeschise vechile Facultăţi de Teologie desfiinţate de comunişti şi au fost înfiinţate altele noi, s-a început rezidirea bisericilor demolate de comunişti şi ridicarea a sute de biserici la sate şi în special în oraşe, în cartierele construite în timpul regimului comunist, unde nu existau lăcaşuri de cult, şi s-au redeschis şi înfiinţat sute de noi mănăstiri. Lucrarea social-filantropică a Bisericii s-a extins în unităţi ale statului ca: spitale, unităţi militare, penitenciare. Biserica şi-a creat propriile instituţii sociale de caritate - cantine pentru săraci, cămine pentru copii şi bătrâni, dispensare, centre medicale etc. -, înţelegând Tradiţia într-un mod viu şi creator şi oferind câmp misionar credinţei lucrătoare prin iubire.

Pentru a susţine această nouă situare în cadrul statului şi societăţii române, Biserica Ortodoxă Română a trebuit, după 1990, să aducă peste 100 de amendamente vechiului Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, publicat în 1948, şi să elaboreze unul nou, adoptat în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 13 februarie 2007, dezvoltându-se constant şi consecutiv în mai multe domenii de activitate: pastoral-liturgic, cultural-misionar, social-filantropic, economic-financiar şi patrimonial-imobiliar.

Printre notele specifice ale noului Statut, dorim să evidenţiem puternica accentuare a legăturii dintre libertate şi responsabilitate, dar şi dintre autonomie şi cooperare, la toate nivelurile bisericeşti, accentuarea sinodalităţii, cooperarea dintre cler şi mireni la realizarea misiunii Bisericii în lume, prezenţa activă a Bisericii în viaţa societăţii, mai buna administrare a bunurilor bisericeşti şi dinamizarea misiunii în rândul diasporei ortodoxe române. Toate acestea constituie elemente esenţiale ale identităţii şi activităţii Ortodoxiei româneşti la începutul secolului al XXI-lea, în context european şi panortodox1.

Cele aproape 2.000 de biserici construite în România în ultimii 20 de ani sunt o mărturie a rodirii libertăţii, dar şi a evlaviei, dărniciei şi hărniciei preoţilor şi a credincioşilor ortodocşi din ţara noastră, urmaşi ai marilor voievozi români, ctitori de biserici şi mănăstiri. Evlavia profundă a poporului nostru poate fi măsurată şi dacă se are în vedere faptul că Biserica Ortodoxă Română are azi 637 de mănăstiri şi schituri, cu peste 8.000 de monahi şi monahii, multe dintre acestea fiind redeschise sau înfiinţate după 1989.

În interiorul graniţelor ţării, Patriarhia Română este împărţită administrativ în 6 Mitropolii, formate din Arhiepiscopii şi Episcopii, cu un total de 13.527 de parohii şi filii, deservite de 14.513 preoţi şi diaconi, care slujesc în 15.218 lăcaşuri de cult. În ultimii doi ani, la iniţiativa Noastră, au fost create noi eparhii pentru românii ortodocşi din diaspora, în vederea intensificării lucrării pastoral-misionare în rândul acestor comunităţi aflate în Europa apuseană, dar şi pe alte continente. Anul trecut au fost înfiinţate patru noi eparhii în diaspora: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord şi Episcopia Ortodoxă Română a Australiei şi Noii Zeelande. În prezent, Biserica Ortodoxă Română are 3 Mitropolii în Europa (constituite din 3 Arhiepiscopii şi 7 Episcopii) şi o Arhiepiscopie pe continentul american. Au fost înfiinţate recent două noi parohii ortodoxe române în Japonia (Tokyo şi Osaka) şi una în Siria, la Damasc. La acestea se adaugă Biroul Patriarhiei Române pe lângă instituţiile europene (Bruxelles).

În plan social-filantropic, Biserica noastră a înţeles că este necesară o legătură specială între Liturghie şi Filantropie, avându-i drept modele pe Sfântul Vasile cel Mare şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur, căci despărţirea rugăciunii şi a spiritualităţii de social duce la pietism, iar despărţirea socialului de spiritualitate conduce la secularizare.

Biserica Ortodoxă Română este conştientă că cel mai credibil discurs despre iubirea lui Dumnezeu pentru această lume sunt faptele vizibile de iubire.

Fidelă acestei înţelegeri, Biserica noastră a dezvoltat după 1990 un sistem organizat de asistenţă socială, care a cunoscut o dinamică deosebită, în special în ultimii ani. Astfel, în Patriarhia Română funcţionează în prezent 345 de aşezăminte social-filantropice, dintre care 109 aşezăminte pentru copii, 51 de aşezăminte pentru vârstnici, 106 cantine şi brutării sociale, 23 de cabinete medicale şi 2 farmacii sociale, 11 centre de diagnostic şi tratament medical pentru persoane cu nevoi speciale, 33 de centre de consiliere, 2 centre pentru victimele traficului de fiinţe umane şi 19 centre pentru asistenţa familiilor în dificultate. De serviciile şi proiectele sociale desfăşurate în eparhiile Patriarhiei Române beneficiază peste 400.000 de persoane (familii sărace, copii şi bătrâni din aşezămintele sociale ale Bisericii şi ale Statului, persoane cu diferite dizabilităţi şi deficienţe, şomeri etc.)2.

În data de 2 octombrie 2007, imediat după întronizarea Noastră în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, am încheiat Protocolul de cooperare în domeniul incluziunii sociale între Guvernul României şi Patriarhia Română, pentru ca, la data de 24 iulie 2008, Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii Publice să semneze Protocolul de cooperare privind parteneriatul în domeniul asistenţei medicale şi spirituale. De asemenea, în scopul dezvoltării şi extinderii activităţilor social-filantropice, în cooperare cu mai multe eparhii, a fost înfiinţată în anul 2007 Federaţia Filantropia a Patriarhiei Române.

Deoarece nevoile sunt mult mai mari, dorim să extindem şi să intensificăm această activitate socială, mai ales astăzi, când criza economică produce multă sărăcie şi suferinţă umană, iar Bisericile sunt chemate să aducă bucurie şi speranţă acolo unde este tristeţe şi incertitudine.

În întreaga ei lucrare pastoral-misionară, Biserica Ortodoxă Română este sprijinită azi spiritual şi de rugăciunile celor 97 de Sfinţi Români înscrişi în calendarul ortodox român. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat, după eliberarea de dictatura comunistă, 36 de noi Sfinţi Români şi a extins cinstirea a 42 de Sfinţi Români, preluaţi din sinaxare mai vechi sau cu cinstire locală, la nivelul întregii Patriarhii Române - ierarhi, preoţi, cuvioşi şi cuvioase, domnitori şi ţărani.

Pentru a susţine întreaga lucrare pastorală, catehetică şi misionară a Bisericii Ortodoxe Române, am reuşit să înfiinţăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, la data de 27 octombrie 2007, Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, din care fac parte: postul de televiziune TRINITAS TV, postul de radio TRINITAS, publicaţiile „Ziarul Lumina“, „Lumina de duminică“ şi „Vestitorul Ortodoxiei“, Agenţia de ştiri BASILICA şi Biroul de Presă şi Comunicaţii al Patriarhiei Române. Acest centru mass-media reprezintă o lucrare de mare importanţă misionară, întrucât, prin intermediul său, sunt transmise în direct slujbele liturgice şi principalele evenimente din viaţa Bisericii noastre, dar, în acelaşi timp, sunt reflectate din punct de vedere creştin toate aspectele vieţii sociale, politice, economice şi culturale în noul context european multireligios, multietnic şi multicultural.

Aderarea României la Uniunea Europeană a fost susţinută de Biserica noastră încă de la început, Biserica Ortodoxă Română aflându-se printre semnatarii Declaraţiei Cultelor privind integrarea României la Uniunea Europeană (Snagov, 16 mai 2000). Având în vedere viaţa religioasă intensă a credincioşilor săi, Biserica noastră s-a angajat, alături de celelalte culte din România, „să contribuie la îmbogăţirea patrimoniului spiritual şi cultural european, reafirmând respectul pentru viaţa, demnitatea persoanei umane, dreptul la proprietate, valoarea familiei şi a solidarităţii umane“3, pentru a mări valoarea tezaurului spiritual şi cultural european. Conştientă de faptul de a fi cea mai numeroasă Biserică Ortodoxă a unui stat membru al Uniunii Europene, Biserica noastră a organizat conferinţe pastoral-misionare în întreaga ţară, cu privire la exigenţele, problemele şi perspectivele integrării europene, conştientizând faptul că integrarea înseamnă o şansă, dar şi o mare responsabilitate4.

Legăturile ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Române în contextul noii Europe

În perioada dictaturii comuniste s-a dezvoltat în România „un ecumenism sub cruce“5. După 1990, relaţiile ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Române cu alte Biserici au fost influenţate de noile evoluţii europene, dar şi de provocările din interiorul ţării. Implicarea ecumenică a Bisericii Ortodoxe Române se desfăşoară la trei niveluri: naţional, european şi mondial.

La nivel naţional, Biserica Ortodoxă Română este, din 1991, membră a Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România (AIDRom), susţinând proiectele iniţiate de aceasta cu privire la continuarea dialogului teologic între Bisericile din România, formarea ecumenică, dezvoltarea comunitară a minorităţilor religioase şi etnice din ţara noastră şi programele pentru femei, dar şi dezvoltând proiecte comune în domeniul diaconiei.

Din anul 1992, Biserica Ortodoxă Română este membră a Societăţii Biblice Interconfesionale din România, din care fac parte 12 Biserici, contribuind în spirit de deschidere ecumenică la răspândirea cuvântului lui Dumnezeu în şcoli, penitenciare, cămine de copii sau bătrâni. Societatea Biblică se află în pragul de a finaliza transpunerea în format Braille a Sfintei Scripturi, cât şi o traducere interconfesională în limba română a Noului Testament.

O recomandare majoră a celei de-a doua Adunări Ecumenice Europene de la Graz, din anul 1997, se referea la necesitatea implicării Bisericilor noastre în depăşirea situaţiilor de conflict în duhul dragostei creştine. Astfel, în ultimii ani s-au născut concepte ca „vindecarea memoriilor“ sau „memorii reconciliate“. Ca urmare a acestei recomandări, chiar Fundaţia „Pro Oriente“ din Viena, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a demarat un proiect de cercetare ştiinţifică a istoriei relaţiilor dintre Biserica Greco-Catolică şi Biserica Ortodoxă din Transilvania.

Un alt proiect intitulat „Vindecarea rănilor trecutului“ a debutat în România, tot în Transilvania, în 2005, fiind mai apoi extins la nivelul întregii ţări. Este vorba de o abordare interconfesională, cu scopul de cunoaştere reciprocă a istoriei tuturor confesiunilor creştine, la care au participat mai multe instituţii: eparhii ortodoxe, alte confesiuni creştine, opt Facultăţi de Teologie, două Facultăţi de Istorie, o Facultate de Psihologie şi două Facultăţi de Sociologie.

Pe lângă aceste proiecte interconfesionale, Biserica Ortodoxă Română, împreună cu celelalte Biserici din România, a fost gazda celei de-a treia Adunări Ecumenice Europene, organizată de Conferinţa Bisericilor Europene şi de Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene, desfăşurată în perioada 4-9 septembrie 2007, la Sibiu. Acesta a fost cel mai important eveniment ecumenic european al anului 2007.

Tema dezbătută la Sibiu, „Lumina lui Hristos luminează tuturor. Speranţă pentru reînnoire şi unitate în Europa“, are relevanţă deosebită pentru viaţa Bisericilor şi a creştinilor din Europa. Lumina lui Hristos străluceşte în Biserici, în viaţa familiilor creştine, acolo unde dragostea şi solidaritatea înving egoismul individual şi colectiv, unde cercetarea ştiinţifică se întâlneşte cu căutarea sensului vieţii şi al sfinţeniei, în pasiunea pentru adevăr, în lupta pentru dreptate, pace şi reconciliere, la nivel local şi în întreaga lume6.

Această orientare ecumenică a Bisericii Ortodoxe Române este evidentă în cooperarea strânsă pe care o avem cu Conferinţa Bisericilor Europene în multe dintre proiectele de anvergură europeană ale acesteia, dar şi cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Din anul 1979, Biserica Ortodoxă Română a dezvoltat un dialog teologic actual cu Biserica Evanghelică din Germania, ultima sesiune cu tematică ecleziologică desfăşurându-se la Eisenach, în anul 2006.

Cu aceeaşi deschidere ecumenică pentru dialog, Biserica Ortodoxă Română este reprezentată constant în Comisia mixtă internaţională pentru dialog teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică. Acordul teologic ortodoxo-catolic de la Ravenna (8-15 octombrie 2007) aduce speranţă pentru continuarea dialogului7.

Printre marile realizări ecumenice ale celor 20 de ani de libertate se numără vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, în mai 1999, precum şi a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul României, la Vatican, în octombrie 2002. Aceasta a fost prima vizită a unui Papă al Romei în România, dar şi prima vizită a unui Papă într-o ţară majoritar ortodoxă, deschizând, astfel, calea pentru noi întâlniri în alte ţări de tradiţie ortodoxă (Georgia - noiembrie 1999, Grecia - mai 2001, Ucraina - iunie 2001, Bulgaria - mai 2002). Aceste vizite au marcat relaţiile dintre ortodocşi şi catolici în mod profund.

În acest an (8 mai 2009), ortodocşii şi catolicii din România au celebrat împreună 10 ani de la această vizită istorică, îndeosebi pentru că „Papa Ioan Paul al II-lea a fost un apostol al păcii şi al unităţii“8.

Fiind moştenitori şi păstrători ai civilizaţiei şi culturii creştine a continentului european şi situându-ne geografic la întâlnirea dintre Răsărit şi Apus, noi, românii, avem vocaţia de a promova dialogul şi cooperarea în Europa. În acest sens, considerăm însă că unitatea Europei nu trebuie să se reducă numai la nivelul economic şi politic, ci trebuie extinsă şi la valorile spirituale şi morale creştine. Într-o lume a pieţei şi a profitului material cu orice preţ, Bisericile au vocaţia de a mărturisi şi promova adevărurile fundamentale ale Evangheliei iubirii lui Hristos, demnitatea persoanei umane, ce poartă în ea chipul lui Dumnezeu, darul sacru al vieţii, identitatea etnică a fiecărui popor şi solidaritatea între popoare, pentru a ieşi din situaţiile de criză spirituală şi materială.

Deşi între Ortodoxie şi Catolicism există încă deosebiri şi obstacole în refacerea unităţii eclesiale, totuşi aceste două Biserici majore percep, proclamă şi promovează, în comun sau în paralel, transcendenţa persoanei şi sfinţenia vieţii, demnitatea şi eternitatea umanului iubit de Dumnezeu şi iubitor de Dumnezeu. Valorile autentice şi mari nu pot fi închise în frontiere şi tipare înguste. Ca şi lumina, ele se revarsă dincolo de sursa sau contextul care le-a generat. Ceea ce este profund uman, lumină sau frumuseţe spirituală a chipului lui Dumnezeu în om se împărtăşeşte şi se recunoaşte pe plan universal, devenind patrimoniu spiritual al umanităţii, care, deodată, include şi transcende specificul individual, naţional, religios şi cultural. Aceste valori spirituale universale trebuie să fie mereu în centrul reflecţiei şi misiunii Bisericii lui Hristos, întrucât Biserica trăieşte din Sfânta Euharistie ca prezenţă şi iubire a lui Hristos, Mântuitorul lumii.

 

Note:

1 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Libertate şi responsabilitate pentru comuniune în Biserică, prefaţă la Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008, pp. 5-12.

2 Cf. Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel rostit la deschiderea lucrărilor Consultaţiei pe tema diaconiei sociale, organizată de Consiliul Mondial al Bisericilor, Palatul Patriarhiei, 18-20 mai 2009. www.basilica.ro/ro/documente.

3 Cf. Miruna Tătaru-Cazaban, Declaraţia Cultelor privind integrarea României în Uniunea Europeană, în Biserica Ortodoxă Română, nr. 4-6/ 2000, pp. 121-122.

4 Cf. „Conferinţa pastoral-misionară «Biserica Ortodoxă Română şi integrarea europeană. Exigenţe, probleme şi perspective»“, în Candela Moldovei, an XV, nr. 8-9, august-septembrie 2006, p. 11.

5 † Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Exigenţele ecumenismului actual din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române, conferinţă susţinută în Aula Senatului Universităţii Ludwig Maximilian din München (9 mai 2003), în Biserica Ortodoxă Română, CXXI (2003), nr. 1-6, p. 29.

6 Cf. Mihai Săsăujan, A III-a Adunare Ecumenică Europeană de la Sibiu (4-9 septembrie 2007), în Studii Teologice, Seria a III-a, III (2007), nr. 3, pp. 181-182.

7 Cf. arhid. Ioan I. Ică jr., Important acord teologic ortodox-catolic pe tema sinodalităţii şi autorităţii pe marginea celei de-a X-a sesiuni plenare a Comisiei mixte internaţionale pentru dialog teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică. Ravenna, 8-15 octombrie 2007, în Studii Teologice, Seria a III-a, III (2007), nr. 3, pp. 227-256.

8 Recunoştinţă şi speranţă - Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat participanţilor la Simpozionul aniversar Întâlnire în lumina Învierii, Palatul Patriarhiei, 8 mai 2009, www.basilica.ro/ro/documente.