„Situaţia din sectorul laptelui se stabilizează“
Comisarul european pentru Agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a anunţat, la finalul Consiliului miniştrilor agriculturii din UE, desfăşurat recent la Bruxelles, că intenţionează ca până la sfârşitul anului să prezinte un pachet legislativ de măsuri privind sectorul european al lactatelor.
În reuniunea de luni, miniştrii europeni ai Agriculturii au luat notă de raportul trimestrial al Comisiei Europene cu privire la acest sector. Reprezentantul CE a precizat că măsurile respective ar urma să fie de natură normativă şi nu vor fi măsuri bugetare. "Va trebui să putem interveni atunci când nu vor mai exista cote în acest sector. Săptămâna trecută a avut loc o conferinţă privind situaţia actuală şi viitorul acestui sector. Voi ţine cont de recomandările Grupului la nivel înalt în domeniul laptelui, în luna iunie. Vom avea apoi o discuţie despre recomandări în Consiliul AGRI din luna iulie şi intenţionez să pot prezenta un pachet legislativ până la încheierea anului", a spus Dacian Cioloş. De asemenea, comisarul european a afirmat că, deşi încă nu există creşterea (necesară) pentru a compensa pierderile agricultorilor din anii precedenţi, "cel puţin situaţia se stabilizează". La rândul său, reprezentanta preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, Elena Espinosa, ministru al Agriculturii, a declarat că miniştrii europeni ai Agriculturii au adoptat concluzii asupra modalităţilor de îmbunătăţire a funcţionării lanţului alimentar în ţările membre. Obiectivele vizate în acest domeniu sunt promovarea relaţiilor durabile între toţi participanţii de pe lungimea lanţului alimentar (producători, procesatori, distribuitori), creşterea transparenţei pe piaţă şi eliminarea obstacolelor care în prezent fragmentează piaţa alimentară la nivelul UE. De asemenea, miniştrii europeni ai Agriculturii au avut un schimb de opinii despre agricultură şi Politica Agricolă Comună (PAC) în perspectiva noii strategii europene pentru creştere şi locuri de muncă, prezentată de Comisia Europeană la începutul acestei luni. Legat de acest subiect, comisarul european pentru Agricultură a remarcat că toate cele trei elemente-cheie stabilite de noua strategie europeană pentru creştere şi locuri de muncă sunt strâns legate de agricultură şi de viitoarea PAC. Franţa: "Un semnal pozitiv pentru fermieri" Ministrul francez al Agriculturii, Bruno Le Maire, şi-a exprimat satisfacţia faţă de anunţarea de către comisarul european pentru Agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a unui pachet de măsuri în favoarea sectorului lactatelor pentru sfârşitul anului. "Ceea ce noi cerem de luni de zile ia forma unui pachet legislativ propus de comisarul european Dacian Cioloş şi mă bucur. Aceasta nu înseamnă sfârşitul tuturor eforturilor. Este însă un semnal pozitiv", a apreciat Bruno Le Maire la sosirea la o reuniune cu omologii săi europeni la Bruxelles. Parisul pledează de mai multe luni pentru o mai bună reglementare a pieţelor agricole şi în special a celei a laptelui, ale cărui preţuri s-au prăbuşit anul trecut.