Slujbă arhierească de binecuvântare a lucrărilor realizate la Colegiul „Sf. Nicolae“
La Colegiul „Sfântul Nicolae“ al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“, prima comunitate de acest tip din Iaşi, au avut loc în ultimile luni ample lucrări de reabilitare şi de reamenajare. Astfel, la această instituţie au fost amenajate o bucătărie profesională precum şi o autoservire, unde vor putea lua masa atât studenţii teologi, cât şi cei de la alte facultăţi ieşene, a fost reamenajată „Sala românească“ în stilul specific tradiţional, urmând ca aici să se servească meniul de seară, şi a fost reabilitată şi înfrumuseţată „Sala festivă“. Ca o încununare a tuturor acestor realizări, slujba de binecuvântare a lucrărilor a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diacon, în prezenţa conducerii Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi şi a altor instituţii publice din Iaşi.
Din soborul ce a slujit alături de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei au făcut parte arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. La eveniment au mai fost prezenţi, alături de studenţii teologi, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, d-l Valentin Ţoc, directorul Colegiului „Sf. Nicolae“, precum şi numeroşi părinţi consilieri şi angajaţi ai Centrului eparhial. După citirea rugăciunilor de binecuvântare, a avut loc ungerea pereţilor noilor săli şi stropirea lor cu Agheasmă, apoi s-au rostit alocuţiunile de final.
„Mă bucur că în această zi aţi inaugurat o comunitate şi o comuniune“
Primul care a luat cuvântul a fost arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a mulţumit tuturor pentru implicare, subliniind cât de importantă este binecuvântarea slujbei arhiereşti: „Momentul în care arhiereul a păşit în această seară pragul Colegiului «Sfântul Nicolae», membrii corului au intonat un prochimen constituit din trei versete din psalmul 117, care în vechime marca, la sfârşitul sărbătorii recoltei, întâlnirea dintre popor şi arhiereul lui Dumnezeu. Poporul înconjura Templul Sfânt de trei ori, iar în faţa intrării era întâmpinat de către arhiereu, moment în care izbucnea în glas de bucurie, zicând «Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului». Răspunsul arhiereului la această strigare era următorul: «Binecuvântatu-v-am pe voi, cei din casa Domnului», după care înălţau împreună, popor şi arhiereu, imnul «Dumnezeu este Domnul şi S-au arătat nouă». Cu acest prochimen, pus pe note undeva la începutul secolului al XII-lea, l-am primit pe Mitropolitul nostru la acest moment deosebit, gândindu-ne că venirea Înaltpreasfinţiei Sale reprezintă o împlinire a întregului efort pe care Mitropolia Moldovei şi Bucovinei l-a aplicat şi l-a implementat în această comunitate a Sfântului Ierarh Nicolae. Colegiul reprezintă un dar al Părintelui Mitropolit Teofan pentru viitorul Bisericii, pentru tinerii teologi“. Domnul rector Vasile Işan, în cuvântul rostit, a comparat Colegiul „Sf. Nicolae“ cu colegiile din vechile universităţi: „În vechile universităţi italiene, colegiile însemnau comunităţi, comuniuni, care asigurau un lucru pe care astăzi îl dorim aşa de mult şi de care vorbim foarte des, anume buna comunicare. De aceea, mă bucur că în această zi aţi inaugurat o comunitate şi o comuniune. Vă mulţumesc că am fost în mijlocul vostru la acest moment deosebit şi vă doresc să vă ajute Dumnezeu să dobândiţi ceea ce căutaţi şi să căutaţi ceea ce trebuie“.
În continuare, părintele decan Ion Vicovan a subliniat importanţa lucrărilor, dar şi a celor care au contribuit la realizarea lor: „Aduc mai întâi laudă şi mulţumire lui Dumnezeu, că a trimis oameni care au făcut posibile aceste realizări deosebite. Nădăjduim ca toate să se întoarcă spre slava Sa. Mulţumim Părintelui Mitropolit şi Centrului eparhial Iaşi pentru această investiţie consistentă şi sperăm ca ea să aducă roade“.
În încheiere, IPS Mitropolit Teofan a vorbit despre misiunea Colegiului „Sf. Nicolae“: „Mulţumire adresez părintelui Hrisostom împreună cu ai săi colaboratori, cât şi tuturor - fiecăruia după nume şi după intenţiile curate, pentru tot ceea ce s-a împlinit aici. În general, ne plângem văzând că anumite lucruri nu merg în sistemul de învăţământ, aruncând de cele mai multe ori vina pe umerii studenţilor, despre care afirmăm adesea că nu mai au aceeaşi dorinţă de carte precum cei de altădată. Chiar dacă nu este lipsă totală de adevăr în această afirmaţie, nu putem să nu observăm că nu există în totalitate infrastructura care să-i primească şi să le ofere aşezăminte cu totul adecvate studenţilor. Aceasta a fost şi raţiunea amenajării acestui spaţiu al Colegiului, unde studentul teolog are posibilitatea să crească mai aproape de Biserică şi să prelungească într-o ambianţă de rugăciune ceea ce învaţă la orele de curs“. (T. Rusu)