Slujbă arhierească la Catedrala din Roman
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cadrul slujbei au fost pomeniţi ierarhii Bisericii noastre care s-au mutat la Domnul în luna februarie. Aici amintim pe episcopul Teodosie Atanasiu, pe episcopul Lucian Triteanul şi pe arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul. De asemenea, PS Ioachim Băcăuanul, împreună cu soborul de slujitori, l-a pomenit pe vrednicul patriarh Teoctist Arăpaşu, de la a cărui naştere s-au împlinit 99 de ani şi care a plecat la Domnul în anul 2007. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 33-a după Rusalii. Preasfinţia Sa a remarcat că perioada Triodului în care a intrat Biserica noastră trebuie să fie un început pentru fiecare. „Când ne unim cu Hristos, ne facem părtaşi la dumnezeire. Scopul nostru este să devenim dumnezei după har, adică prin participare. Să avem taina lui Dumnezeu în sufletele noastre, să avem faptele fariseului şi smerenia vameşului. Cântând calea lui Hristos, să cântăm «Uşile pocăinţei». Astfel, când ieşim din biserică, să ne întoarcem mai întăriţi la casele noastre“, a spus PS Ioachim Băcăuanul. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat un Trisaghion la mormintele ierarhilor Lucian Triteanul şi Ilarion Mircea Băcăuanul, aflate în curtea Catedralei arhiepiscopale din Roman. (C. Ciofu)