Slujbă arhierească la Schela Nouă

Un articol de: Cătălin Cernătescu - 10 Feb 2012

Duminică, 12 februarie, biserica cu hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din cartierul severinean Schela Nouă va primi vizita Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care va oficia aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Biserica din Schela Nouă este singura din municipiu aflată sub purtarea de grijă a Cuvioasei Parascheva. Piatra de temelie a acestei biserici a fost pusă în toamna anului 1993 de către IPS Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei. În anul 1996 au fost începute lucrările la fundaţia aşezământului religios, iar pe 5 iunie 2005, noul lăcaş de cult a fost sfinţit.