Slujbă de Parastas la întâlnirea militarilor ieşeni
În cazarma mare din cartierul ieşean Copou a avut loc ieri o întâlnire a cadrelor militare din rezervă şi din activitate ale Garnizoanei Iaşi.
Au participat foşti ofiţeri, soldaţi, terişti, care în prezent sunt profesori universitari sau lucrează în alte domenii de activitate, comandanţi în rezervă, foste cadre ale companiei, dar şi actuali angajaţi ai Armatei Române. În debutul momentului, părintele Adrian Morţun, preot militar în cadrul Brigăzii 15 Mecanizată "Podu Înalt" din Iaşi, a oficiat o slujbă de Parastas pentru foştii angajaţi ai Armatei Române care s-au mutat în lumea veşniciei. "De fiecare dată când ne întâlnim ne facem datoria creştinească faţă de cei care nu mai sunt printre noi. Acest lucru arată respectul pe care îl purtăm faţă de înaintaşii noştri, pe care nu i-am lăsat în uitare. Dorim să se creeze o continuitate şi un spirit al armei. Întâlnirea actuală este un episod dintr-o serie mai mare de activităţi pe care noi le-am început cu mulţi ani în urmă. Aceste întâlniri au scopul de a păstra legătura unii cu alţii pentru a ne împărtăşi din bucuriile sau frământările noastre. Ocaziile de a ne revedea reprezintă un prilej de a schimba opinii şi de a ne aduce aminte de activităţile pe care le-am desfăşurat împreună", a declarat Cristian Petru Gheorghiu, general de brigadă în rezervă. (C. Ciofu)