Slujba de târnosire a bisericii din Parohia Mogoșești, județul Maramureș

Un articol de: Andrei Fărcaş - 06 Octombrie 2026

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârşit slujba de târnosire a bisericii din Parohia Mogoșești, Protopopiatul Chioar, județul Maramureș, duminică, 4 octombrie. Slujba de târnosire a avut loc în urma amplelor lucrări executate sub îndrumarea și conducerea preotului paroh Daniel Mircea Sabou, sprijinit de membrii Consiliului parohial, epitrop fiind Gelu Ioan Pop. Cheltuielile au fost suportate de dreptcredincioșii Parohiei Mogoșești, de Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliul Local și Primăria Satulung, alături de alți binefăcători. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit capela mortuară şi casa parohială.

Cu ocazia târnosirii, ierarhul a dăruit bisericii, pe lângă vechiul hram, „Nașterea Maicii Domnului”, și al doilea hram, „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina”, făcătorul de minuni și vindecătorul de cancer.

În cuvântul de învăţătură, de la Sfânta Liturghie, ierarhul a vorbit despre iubirea vrăjmașilor, iar la finalul slujbei, preotul paroh Daniel Mircea Sabou a fost hirotesit iconom stavrofor, în timp ce Consiliul parohial a fost distins cu Medalia Omagială „Preot Nicolae Gherman”. Au mai fost acordate distincţii corului parohiei, Comitetului parohial și binefăcătorilor Vasile Pop, Ioan Aftan, Denis Bușecan și Emilia Coste.