Slujba Vecerniei scoaterii Sfântului Epitaf la Catedrala Patriarhală
Credincioșii bucureșteni au participat astăzi, 10 aprilie, la slujba Vecerniei scoaterii Sfântului Epitaf, săvârșită la Catedrala Patriarhală din București, unde a fost oficiată rânduiala specială în cadrul căreia Sfântul Epitaf a fost scos din Sfântul Altar și purtat, alături de Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, până în mijlocul bisericii, fiind apoi așezat spre închinarea credincioșilor.
Slujba, cunoscută sub denumirea de Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf, a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare, sub protia părintelui arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din București. În intervalul orar 11:30-16:50, credincioșii au posibilitatea de a se închina și de a trece pe sub Sfântul Epitaf în catedrală, iar între orele 17:00 și 20:30 va fi săvârșită Denia Prohodului Domnului, urmată de procesiunea în jurul Catedralei Patriarhale.
Sfântul Epitaf este un obiect de cult alcătuit din pânză de in sau de mătase, pe care este reprezentată icoana Punerii în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. Acesta este folosit în mod solemn în cadrul slujbelor din Vinerea Pătimirilor, când, în fața lui, se săvârșește Denia Prohodului Domnului, iar apoi este purtat în procesiune în jurul bisericii, simbolizând îngroparea și coborârea la iad a Domnului, precum și iubirea jertfelnică a Lui pentru lume.
Așezarea Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde rămâne până la praznicul Înălțării Domnului, poartă o adâncă semnificație pascală, exprimând prezența tainică a lui Hristos Cel răstignit și înviat în mijlocul Bisericii. Ridicarea lui de pe Sfânta Masă, în ajunul Înălțării, este înțeleasă în tradiția liturgică drept o prefigurare a Înălțării la cer a Mântuitorului Hristos.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de lampadarul Gabriel Rădășanu.