Slujire arhierească în comunitatea românească din Offenbach am Main, Germania
În Duminica a 3‑a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Offenbach am Main, Germania.
La Altarul de vară din curtea parohiei, IPS Mitropolit Andrei, alături de un sobor de clerici, a săvârşit Sfânta Liturghie, în limbile română și germană. Ierarhul i‑a îndemnat pe cei prezenți să aibă o viață creștină cumpătată, pornind de la Evanghelia după Matei, capitolul 6, versetul 33: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”.
„Suntem tentați mereu să fim nemulțumitori cu ceea ce ne dă Dumnezeu. Evanghelia de astăzi ne învață că trebuie să fim mulțumitori, să avem o viață cumpătată”, a spus ierarhul. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.
La finalul slujbei, în semn de prețuire și respect, IPS Mitropolit Andrei a oferit preotului paroh Ștefan Anghel, care este și protopopul Germaniei de Centru‑Vest și Luxemburg, „Crucea Arhiepiscopală” a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. De asemenea, tuturor celor prezenți le‑a oferit iconițe și cărți duhovnicești.
Protopopul Ștefan Anghel a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu‑i în dar Foaia parohială și Albumul „Biserica din sufletul meu”, care conține desene și texte cu mărturiile copiilor din Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Totodată, comunitatea parohială a realizat și o colectă pentru refacerea picturii Catedralei Mitropolitane din Cluj‑Napoca. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în prezența a numeroși credincioși români. Pentru a onora sărbătoarea, mulți din cei care au participat la slujbă au fost îmbrăcați în straie populare specifice zonei de proveniență.