Slujire arhierească în Parohia Vadul lui Isac, Protopopiatul Cahul

Data: 11 Feb 2025

În Duminica a 33-a după Rusalii, Prea­sfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Vadul lui Isaac, Protopopiatul Cahul. 

În cuvântul de învățătură adresat credin­cioșilor, ierarhul a explicat înțelesul Parabolei vameșului și fariseului, anume că virtutea smereniei reprezintă condiția de bază pentru dobândirea mântuirii sufletului de către om. În acest sens, rugăciunea vameșului, „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” (Luca 18,13), ne va însoți pe calea Postului Mare și ne va fi ca un laitmotiv pentru vremea pocă­inței. În urcușul nostru spiritual, smerenia, postul și milostenia vor deschide inima fiecărui credincios și va deschide milostivirea lui Dumnezeu spre noi. A ne considera net superiori față de cei din jurul nostru, prin faptul că putem fi oarecum sporiți în rugăciune, post și alte fapte de suflet, constituie, de fapt, începutul căderii noastre din harul lui Dumnezeu, după cum am văzut în atitudinea fariseului, care avea inima împietrită și nu-l putea iubi pe semenul său vameș.

La final, ierarhul i-a îndemnat pe cei pre­zenți să-și cerceteze conștiința și să meargă la duhovnicul lor, să folosească perioada postului pentru reînnoirea harului Botezului.

A felicitat preotul paroh și întreaga comunitate, apreciind activitățile spirituale în cei 30 de ani de la înființarea parohiei. Preotul paroh Ionel Bagea a mulțumit ierarhului pentru purtarea de grijă permanentă și bucuria Sfintei Liturghii din această zi.