Slujire arhierească într-o parohie din Slobozia

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 24 Noiembrie 2025

Preasfințitul Părinte Vin­cențiu, Episcopul Sloboziei și Călă­rașilor, a săvârșit duminică, 23 noiembrie, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul Slobozia, împreună cu un sobor din care a făcut parte părintele arhim. Rafail Mâț, vicar eparhial, părinți consilieri eparhiali, slujitori din Slobozia se arată pe site-ul eparhiei, sfesc.ro. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Fidelis” al Catedralei Episcopale din Slobozia. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ionuț Larion, pe seama Parohiei Perișoru II din Protopopiatul Fetești, județul Călărași.

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a explicat pericopa evanghelică despre Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, în care „nu este condamnat belșugul, ci egoismul și uitarea de Dumnezeu”. 

La finalul slujbei, Grupul de cateheză „Speranța” a susținut un concert de cântări religioase. Preasfinția Sa i-a felicitat pe membrii grupului și pe toți cei care s-au implicat în realizarea acestui moment de bucurie și emoție.