Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Lupșa, judeţul Alba

Un articol de: Oana Rusu - 16 Septembrie 2025

În ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea „Înălța­rea Sfintei Cruci” de la Lupșa, unde a slujit Dumnezeiasca Liturghie, cu ocazia hramului, și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși.

Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul a spus: „Iisus Hristos, după ce a fost răstignit și a murit pe o cruce, a înviat din mormântul Său, ca un Biruitor, iar la patruzeci de zile S-a înălțat la ceruri. Hristos, Fratele nostru mai mare, cunoaște din însăși viața Sa care sunt slăbiciunile omenești și veghează cu iubire asupra fiecăruia dintre noi, asupra mea și asupra ta. Ești ispitit? Domnul te scapă. Ești slab? El te întărește. Ești nepriceput? Mântuitorul te luminează. Ești rănit? El te vindecă. Oricâte ar fi dificultățile și frământările noastre, să privim cu încredere spre Hristos, Crucificatul înviat, Care ne spune tuturor: «În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea» (Ioan 16, 33)”.

Situată pe Valea Arieșului, Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa este una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Transilvania. Biserica de lemn, ce datează din 1429, este ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae. Începând cu anul 1998, vatra monahală de la Mănăstirea Lupșa se află sub oblăduirea ­arhimandritului Melchisedec Ungureanu, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.