Slujire arhierească la Mănăstirea Coslogeni din judeţul Călărași

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 14 Septembrie 2026

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s‑a aflat în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Coslogeni din judeţul Călărași, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Fidelis” al Catedralei Episcopale din Slobozia, potrivit sf‑esc.ro. Din soborul de slujitori care s‑au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte părintele arhimandrit Rafail Mâț, vicar eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, părinți consilieri eparhiali, precum și părintele Vasile Viorel Dinu, protopop de Călărași.

În cuvântul de învățătură rostit, Episcopul Sloboziei și Călărașilor le‑a vorbit credincioșilor despre semnificația duhovnicească a Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, subliniind iubirea nemărginită a lui Dumnezeu față de oameni, descoperită prin Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce. Preasfinția Sa a arătat că, după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot astfel Fiul Omului avea să fie înălțat pe Cruce, pentru ca tot cel ce crede în El să dobândească viața veșnică. „Crucea nu este doar semnul suferinței și al jertfei, ci devine, prin Învierea Mântuitorului, semnul biruinței, al iubirii dumnezeiești și al mântuirii omului”, a spus ierarhul.

În aceeași zi, Preasfinția Sa a vizitat obștea Mănăstirii Libertatea, aflată în vecinătatea Mănăstirii Coslogeni.