Slujire arhierească la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 18 Septembrie 2023

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a vizitat obștea Mănăstirii Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel, judeţul Argeș. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a vechiului așezământ monahal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.

În cuvântul de învățătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre înţelesul crucii în viaţa Bisericii, evidențiind importanța tezaurului patrimonial al crucilor de piatră de Albești de Muscel existent în municipiul Câmpulung Muscel. De asemenea, ierarhul a amintit că acest oraș istoric este un caz singular în România, datorită faptului că de mai bine de patru secole au fost ridicate aici 37 de cruci votive în vechile cartiere ale urbei.

„Una dintre calităţile credincioşilor musceleni este credinţa strămoşilor, care au împodobit pământul muscelean cu cele mai frumoase cruci seculare. Desfăşurăm un program de ocrotire, de consolidare a acestor cruci şi apărării lor de intemperii. Nicăieri în lume nu există un loc în care să fie sădite atâtea cruci de piatră de atâtea veacuri”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Mănăstirea Radu Vodă datează din secolul al 13-lea, aşezământul monahal fiind restaurat de mai multe ori, cele mai recente lucrări de acest fel încheindu-se anul trecut.