Slujire arhierească la Mănăstirea Radu Vodă din București

Un articol de: Radu Mihai Sâmbeteanu - 05 Iulie 2026

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat duminică, 5 iulie, Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, la Altarul de vară al Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, înconjurați de un sobor de slujitori ai obștii monahale. 

La o zi după primirea hirotoniei întru arhiereu, Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific a slujit alături de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul la Mănăstirea Radu Vodă, locul unde a intrat în viaţa monahală. Evenimentul a fost marcat de bucurie duhovnicească și de emoție.

La momentul rânduit, după citirea pasajului biblic din Sfânta Evanghelie după Matei (8, 28-34; 9, 1), în care este relatată vindecarea celor doi demonizați, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a subliniat valoarea duhovnicească a acestei duminici.

„S-au întrebat exegeții, mari teologi din istoria Bisericii, cum de L-au cunoscut demonii, cum de aceste duhuri ale întunericului L-au numit «Fiul lui Dumnezeu» (Matei 8, 29) şi cum de conaționalii și chiar apropiații Lui, care au văzut atâtea minuni și au auzit asemenea cuvinte, s-au întrebat: «Știm noi cine este Fiul lui Iosif din Nazaret?» (Luca 4, 22; Ioan 6, 42), nerecunoscând dumnezeirea Lui și, mai ales, arătându-și disprețul, pentru că aceasta este măsura oamenilor. Aceștia arată, prin cuvinte și prin atitudini, ceea ce sunt, chiar dacă uneori își ascund adevărata lor trăire. Oamenii Îl ignorau, chiar Îl disprețuiau, iar demonii L-au mărturisit. Dacă vă amintiți, în sinagoga din Capernaum, când Mântuitorul Iisus Hristos a scos un demon dintr-un om, demonul a strigat: «Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu» (Marcu 1, 24; Luca 4, 34). De asemenea, exegeții spun că Îl știau de când Unul din Treime a creat cerul și pământul și i-a creat și pe îngeri, care la început au fost cu toții buni, până când unii dintre ei, în frunte cu Lucifer, au căzut. De atunci Îl cunoșteau și, deși au căzut, L-au mărturisit ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Văzând că sunt obligați să părăsească trupurile celor doi oameni chinuiți, I-au cerut Mântuitorului îngăduința de a intra într-o turmă de porci (Matei 8, 31). Nu era alegerea lor, nu puteau alege locul și, de aceea, au cerut îngăduință”, a explicat Preasfinția Sa.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific a explicat ce a însemnat acest moment de slujire şi rugăciune de la Mănăstirea Radu Vodă. 

„Nu se putea un început de slujire mai potrivit decât o Sfântă și Dumnezeiască Liturghie. Noi, prin Sfânta Liturghie, ne manifestăm recunoștința, mulțumirea și toată încredințarea noastră către Dumnezeu. (...) Având această atitudine față de Dumnezeu, ea trebuie, de fapt, să transforme toate relațiile dintre oameni. Pentru că noi nu putem spune că Îl iubim pe Dumnezeu, iar faptele pe care le avem față de oameni să manifeste sentimente împotriva iubirii. Așadar, îi iubim pe oameni iubindu-L pe Dumnezeu și Îl iubim pe Dumnezeu iubind oamenii, fiind printre ei și împreună cu ei. Este un moment de maximă im­por­tanță pentru viața mea, dar și pentru comunitatea în care m-am format, în care am crescut duhovnicește, obștea monahală de la Mănăstirea Radu Vodă, și, de asemenea, pentru toți cunoscuții și prietenii mei”, a spus Prea­sfințitul Părinte Iachint de Pacific.