Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Un nou ierarh pentru românii din Australia și Noua Zeelandă

Un nou ierarh pentru românii din Australia și Noua Zeelandă

Galerie foto (45) Galerie foto (45) Știri
Un articol de: Filip Hristofor Cane - 04 Iulie 2026

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu alți patru ierarhi membri ai Sfântului Sinod, l‑a hirotonit întru arhiereu astăzi, 4 iulie 2026, pe părintele arhimandrit Iachint Vardianu, în demnitatea de Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, cu titulatura „de Pacific”. Rânduiala hirotoniei a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Catedrala Patriarhală din București, în prezența ierarhilor, a oficialităților și a numeroșilor credincioși bucureșteni.

Ales Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, cu titulatura „de Pacific”, părintele arhimandrit Iachint Vardianu a primit ipopsifierea în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Olimpiada din Farcașa, după slujba Vecerniei cu Litie.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei și Noii Zeelande, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit rânduiala cercetării și desemnării ipopsifiului. În cadrul acesteia, arhimandritul Iachint Vardianu a rostit mărturisirea de credință ortodoxă, potrivit rânduielii bisericești, desăvârșindu‑se astfel ritualul liturgic premergător hirotoniei întru arhiereu.

În continuare, în sfântul lăcaș a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Întâistătătorul Bisericii noastre, împreună cu ceilalți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

La cântarea „Sfinte Dumnezeule...”, arhimandritul Iachint Vardianu a fost hirotonit întru arhiereu, primind totodată însemnele slujirii arhierești: sacosul, omoforul, engolpionul și mitra, în timp ce strana a intonat răspunsul „Vrednic este!”

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a dat citire „Actului patriarhal de confirmare” privind alegerea și hirotonia noului Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande.

Preafericirea Sa a oferit apoi Preasfințitului Părinte Iachint de Pacific, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, mantia arhierească, crucea pectorală, culionul episcopal și cârja arhierească.

În continuare, Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific a adresat un cuvânt de mulțumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, exprimându‑și profunda recunoștință pentru încrederea acordată, pentru purtarea de grijă părintească și pentru îndrumarea primită de‑a lungul anilor de slujire în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod.

„Mulțumesc din adâncul inimii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sub a cărui părintească purtare de grijă am crescut duhovnicește și profesional timp de șapte ani, lucrând la Cancelaria Sfântului Sinod. Chipul Preafericirii Sale a fost pentru mine un model viu al îmbinării desăvârșite dintre rigoarea gândirii teologice și blândețea păstoririi, iar oblăduirea și îndrumarea pe care mi le‑a oferit în tot acest timp au fost pentru mine o adevărată școală a smereniei, a slujirii și a încrederii în judecata lui Dumnezeu. O aleasă mulțumire se cuvine Preasfințitului Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei și Noii Zeelande, pentru încrederea pe care mi‑a acordat‑o și pentru sprijinul statornic oferit în toate demersurile întreprinse în vederea obținerii vizei australiene și a învrednicirii mele de această slujire în mijlocul românilor ortodocși din Australia și Noua Zeelandă. Pentru toată această trudă, pusă cu răbdare și dăruire în slujba Bisericii, îi rămân adânc recunoscător. Gândul meu se îndreaptă mai întâi către părinții mei. Mamei mele, mutată la cele veșnice acum patru ani, îi mulțumesc din locul unde nu mă mai poate auzi decât cu urechile inimii, nădăjduind că, de acolo, din limanul odihnei celei veșnice, se bucură astăzi împreună cu îngerii de acest ceas. Tatălui meu, prezent astăzi lângă mine la această slujbă, îi mulțumesc pentru statornicia și dragostea sa neclintită. Tocmai această iubire, care rabdă chiar și fără a înțelege întotdeauna, este cea mai curată dovadă a dragostei părintești, asemenea celei despre care ne vorbește Sfântul Apostol Pavel: «Dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă». Aduc mulțumiri călduroase părintelui arhim. Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă și Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, pentru primirea mea în viața monahală și pentru întregul parcurs duhovnicesc de care m‑a învrednicit. Îi rămân recunoscător pentru frumusețea slujbelor bisericești pe care le‑am trăit sub îndrumarea sa și pentru splendoarea grădinilor Mănăstirii Radu Vodă, acea oază de meditație duhovnicească și rugăciune în care am deprins tăcerea roditoare a inimii. Țin să adresez mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, cel care a oficiat rânduiala tunderii mele în monahism, alegându‑mi numele de Iachint, după chipul întâiului Mitropolit al Țării Românești, precum și pentru harul diaconiei de care m‑a învrednicit în anul 2009. Mă simt dator să‑mi exprim întreaga recunoștință Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care, în urmă cu unsprezece ani, la data de 4 iulie 2015, tot într‑o zi de sâmbătă, cu aprobarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, m‑a hirotonit ieromonah în Mănăstirea Radu Vodă. Doresc să adresez sincere mulțumiri tuturor părinților și fraților mei din mănăstire. Îmi vor lipsi frumusețea cântărilor bisericești și compania acestor discreți nevoitori ai căii mântuirii, alături de care am învățat că sfințenia adevărată nu caută niciodată lumina reflectoarelor, ci lucrează smerit, în tăcere, spre slava lui Dumnezeu, Cel Care le știe și le vede pe toate. Se cade să rostesc cu smerenie cuvinte de mulțumire tuturor colegilor din Cancelaria Sfântului Sinod, de la Cabinetul Patriarhal și Administrația Patriarhală, de la Departamentul Carte de Cult al Patriarhiei Române și de la Editurile Patriarhiei Române. Le mulțumesc pentru buna colaborare și profesionalismul care au condus de fiecare dată la cele mai bune soluții în îndeplinirea lucrărilor încredințate. (...) Gândul meu se îndreaptă acum către preoții și credincioșii ortodocși români din Australia și din Noua Zeelandă, despre care știu că mă așteaptă și la care merg cu multă bucurie și dragoste în Hristos. Acestora vreau să mă adresez direct: «Așteptați‑mă, că vin acasă!» Primind astăzi această slujire, mă simt dator să iau aminte la cuvântul Mântuitorului, Păstorul cel Bun, Cel Care Își pune sufletul pentru oile Sale, în deplină ascultare față de Preasfințitul Părinte Mihail, față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și față de întregul Sfânt Sinod. Fie ca Dumnezeul Cel întreit slăvit să‑mi dăruiască puterea de a purta mitra arhierească nu ca pe o cunună a cinstirii, ci ca pe o împletitură a jertfei”, a spus Preasfințitul Părinte Iachint.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l‑a felicitat pe Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific pentru cuvântul duhovnicesc rostit și a subliniat importanța slujirii pastorale în diasporă, prin propovăduirea Evangheliei și săvârșirea Sfintelor Taine:

„Felicităm pe Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific pentru acest frumos și bogat cuvânt duhovnicesc, în care și‑a arătat recunoștința față de Dumnezeu și mulțumirea față de cei care l‑au ajutat în viață. Trebuie să precizăm că această exprimare, «mă întorc acasă», nu este înțeleasă de toată lumea. Ea se referă la faptul că Preasfinția Sa a fost, în lunile noiembrie și decembrie ale anului trecut și în luna ianuarie a acestui an, în Australia. A vizitat parohii, a predicat și a ținut cateheze, iar de aceea îi cunoaște pe preoții de acolo. În acest sens spune că se duce acasă, deoarece este legat sufletește de acești preoți, care au nevoie de slujbe arhierești. Preasfințitul Mihail a lucrat mult și bine, dar încă este mult de făcut. Încă vin români din țară acolo și au nevoie de multă îndrumare duhovnicească. A fi păstor sau a păstori înseamnă a hrăni. În limba engleză verbul «a păstori», «a hrăni». «Paște oile Mele», cuvintele Domnului adresate Sfântului Apostol Petru, înseamnă: «Hrănește oile Mele». Dar cu ce trebuie să hrănească un păstor sufletesc oile din comunitate sau turma cuvântătoare? Cu tot ceea ce înseamnă cuvântul lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi și, mai ales, din Sfânta Evanghelie. De aceea, în tradiția greacă și românească, ierarhii au pe mitră chipurile celor patru evangheliști. Ei trebuie să se gândească mereu la cuvântul Domnului din cele patru Evanghelii și să predice din Evanghelie, din Sfânta învățătură a lui Hristos, redată de acești patru evangheliști. În secolul al II‑lea, când se vorbea despre rânduiala Sfintei Liturghii, se spunea că proestosul, cel ce prezidează Liturghia, citește, la un moment dat, din «memoriile apostolilor». Așadar, Sfintele Evanghelii și Faptele Apostolilor sunt numite «memoriile apostolilor», deoarece Duhul Sfânt le‑a amintit ceea ce le‑a spus Hristos. Prin urmare, prima hrană este cuvântul viu din Sfintele Evanghelii. Acest cuvânt viu nu este o simplă informație, ci este relație, după cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos: «Cuvintele Mele sunt duh și viață». Nu este o simplă informație. Ele pun în legătură pe Dumnezeu‑Cuvântul, Care este tălmăcit și exprimat în cuvintele Scripturii, cu fiecare om care ascultă cuvântul Evangheliei. De aceea, când se citește Apostolul în Biserica Ortodoxă, credincioșii stau jos, iar când se citește Evanghelia, stau în picioare, deoarece Însuși Hristos este prezent în Evanghelia Sa. Astăzi, când l‑am hirotonit arhiereu pe Preasfințitul Iachint de Pacific, pe capul lui a fost așezată Sfânta Evanghelie deschisă. Acest lucru se face numai la hirotonia arhiereului. De ce? Pentru a arăta că harul vine direct de la Hristos, Arhiereul Cel veșnic, și pentru a arăta că el este cel dintâi slujitor al Evangheliei, cel dintâi dascăl și învățător al cuvântului Evangheliei Mântuitorului. Al doilea aspect important al hranei duhovnicești cu care este hrănită comunitatea ortodoxă, turma cuvântătoare, este harul Sfintelor Taine. Cuvântul Evangheliei se împlinește și se exprimă în modul cel mai intim prin Sfânta Taină a Euharistiei. Despre Sfânta Euharistie, Mântuitorul Hristos a spus: «Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne în Mine și Eu în el. Și îi voi da viață veșnică și îl voi învia în ziua de apoi». Prin această împărtășire nu ne împărtășim doar cu ceva, cu Trupul și Sângele Domnului, ci ne unim cu Cineva, cu Persoana Lui. Sfânta Euharistie este forma sensibilă a comuniunii Persoanei divine a lui Hristos cu persoana umană care se împărtășește. De aceea, predicarea Evangheliei și săvârșirea Sfintelor Taine constituie baza oricărei pastorații ortodoxe autentice. Este foarte mult de lucru, deoarece se constată că unii dintre românii plecați în străinătate, fie în Europa Occidentală, fie în America sau în alte părți ale lumii, chiar și în Australia, merg la biserică acolo mai mult decât mergeau acasă, în România. Acești români doresc însă comuniunea cu alți români. Iar locul în care se pot întâlni cel mai des este Sfânta Biserică. Acolo ascultă limba română, participă la slujbe ca acasă, în România, se întâlnesc, vorbesc, se cunosc mai bine și, în același timp, trăiesc cultura românească prin toate tradițiile noastre inspirate de credința creștină. Este foarte important să păstrăm identitatea noastră creștin‑ortodoxă și identitatea noastră românească oriunde ne‑am afla. Distanțele geografice nu justifică îndepărtarea spirituală a românilor de România și de sufletul ei: credința creștin‑ortodoxă și tradițiile românești”.