Slujire arhierească la parohia românească din Ladispoli, Italia

Data: 09 Mai 2019

Duminică, 5 mai, la prăznuirea Sfântului Apostol Toma, a Sfântului Efrem cel Nou și a Sfintei Mari Mucenițe Irina, Preasfin­țitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paro­hia Ortodoxă Românească „Sfân­tul Apostol Andrei” din Ladispoli, Protopopiatul Lazio 1 Centru- Vest, Italia, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it. 

În predică, Preasfinția Sa a amintit că pentru noi, ortodocșii, cea mai importantă sărbătoare este a Învierii Domnului și a explicat că mărturisirea lui Toma din Evanghelia acestei duminici: „Domnul meu și Dumnezeul meu”, se încadrează într-o triadă de mărturisiri biblice alături de cea a lui Natanael - „Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel” (Ioan 1, 49) și a lui Petru Apostolul, „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”. Printre altele, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a menționat faptul că dorința lui Toma de a avea o dovadă a Învierii Domnului este o atitudine dreaptă a fiecărui credincios chemat să facă experi­ența concretă a credinței sale.
După Sfânta Liturghie a urmat o agapă frățească.