Slujire arhierească la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Călărași
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s-a aflat duminică, 18 februarie, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Călărași, se arată pe site-ul eparhiei sfesc.ro.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, și a rostit un cuvânt de învățătură despre credința femeii cananeence. „Ea era păgână. Nu cunoștea învățătura lui Moise. Nu avea de unde să știe că va veni un Mesia, un Mântuitor. Totuși, femeia aceea strigă: «Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David!». Cum a putut oare o păgână să-L recunoască pe Mântuitorul ca fiind Mesia, ceea ce cu multă obstinație evreii refuzau? Ea auzise de minunile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos. Iată, credința vine din auzire și rodește în inima noastră”, a reliefat Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Corului „Mihail Vulpescu” al Protopopiatului Călărași.
La final, ierarhul a felicitat Grupul de cateheză „Apostolii” al parohiei, care a interpretat cântări religioase la momentul chinonicului.