Slujire și binecuvântare în parohia tulceană Turcoaia
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat miercuri, 3 aprilie, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Nicolae” din Turcoaia, Protopopiatul Niculițel, județul Tulcea, pentru a binecuvânta noile lucrări întreprinse în parohie și pentru a oficia slujba Sfântului Maslu împreună cu preoții din Cercul misionar 4.
În perioada 2023-2024 a fost construit în curtea bisericii Parohiei Turcoaia un nou lumânărar care a fost binecuvântat miercuri de către Preasfințitul Părinte Episcop Visarion. La final, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre simbolul și însemnătatea luminii lumânării în viața Bisericii și a credincioșilor.
A urmat apoi oficierea Tainei Sfântului Maslu la care au participat numeroși credincioși din localitate.
La final, Preasfinția Sa a adresat celor prezenți un nou cuvânt în care le-a mulțumit pentru ajutorul oferit la construcția acestui așezământ și la lucrările generale de întreținere a bisericii, amintind și despre perioada Postului Mare în care ne aflăm, în care trebuie înmulțită și împletită rugăciunea cu toată fapta bună. A amintit apoi despre Sfânta Cruce, serbată în Duminica a 3-a din Postul Mare, și despre importanța ei în viața Bisericii.
De asemenea, preotul paroh Tomiță Ardeleanu a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, și credincioșilor pentru implicare și jertfă.