Slujiri arhiereşti în Arhiepiscopia Alba Iuliei
În Duminica a 20-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală. În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat că „adevăratul creștin este optimist, pentru că știe că nu viața aceasta fizică, viața biologică este cel mai înalt bun, ci viața veșnică, viața în Dumnezeu, iar pe aceea nu o vom pierde decât dacă în mod deliberat, în mod voit, Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu. Înviind din morți, Hristos S-a făcut pârga sau începutul celor adormiți. Înălțându-Se la ceruri, El S-a făcut Înaintemergătorul nostru spre casa Tatălui din cer”.
Sâmbătă, 17 octombrie, ierarhul a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci” din Parohia Coșlariu Nou, Protopopiatul Blaj, apoi a slujit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, arătând că: „Venind în locașul bisericesc, noi ne simțim întocmai ca pe Muntele Fericirilor pe care stând, Hristos ni Se adresează prin urmașii Sfinților Apostoli: episcopi și preoți, atunci când aceștia propovăduiesc Evanghelia. Dacă noi urmăm povețele lor, Îl ascultăm chiar pe Domnul Dumnezeul nostru, Care zice: «Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă»”.
Părintele paroh Ilie Ionuț Truța a fost hirotesit sachelar de către ierarh, iar binefăcătorii sfântului locaș au primit diplome de aleasă cinstire.