Slujiri arhiereşti în Arhiepiscopia Alba Iuliei

Un articol de: Oana Rusu - 06 Feb 2023

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie, duminică, 5 februarie, în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Ibănești, Protopopiatul Reghin. Conform Arhi­episcopiei Alba Iuliei, în cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul a spus: „Trebuie ca atunci când ne rugăm, să ne rugăm vorbind cu Dumnezeu, și nu lansând cuvinte în eter, în aer, gândindu-ne cumva la Dumnezeu ca la ceva abstract. Tatăl ceresc este foarte aproape de noi, ne iubește și poartă de grijă fiecăruia dintre noi în mod personal. De aceea, Sfântul Cuvios Arhimandrit Sofronie dă acest minunat îndemn: «Vorbește direct cu Dumnezeu. Nu trebuie să fii politicos cu Dumnezeu. Spune tot ce ai. Varsă tot necazul sufletului tău, așa cum vorbești cu cel mai apropiat prieten care te ascultă, te înțelege și care te iubește»”.

La final, pr. paroh Genu Oprea a fost hirotesit iconom stavrofor.

Sâmbătă, 4 februarie, Înaltprea­sfințitul  Părinte Arhiepiscop Irineu a târnosit Biserica „Sfânta Treime” din filia Păingeni, Parohia Merișor, Protopopiatul Târgu-Mureş, apoi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie.

Pr. Marinel Suotean a fost hirotesit sachelar, iar mai mulţi binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.