Slujiri arhiereşti în Duminica după Botezul Domnului

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 14 Ianuarie 2014

În Duminica după Botezul Domnului Iisus Hristos, pericopa evanghelică a prezentat credincioşilor începutul propovăduirii Domnului. Ierarhii transilvăneni i-au îndemnat pe credincioşi ca noul an în care au intrat să fie o nouă etapă din urcuşul lor spiritual.

Credincioşii din localitatea Haşag, Protopopiatul Sălişte, judeţul Sibiu, au avut parte, în prima duminică după Botezul Domnului, de o mare sărbătoare a comunităţii, aşteptată îndelung de toţi cei care au trudit în ultimii ani la renovarea uneia dintre bisericile parohiale.

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a venit la Haşag pentru a resfinţi Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, un lăcaş de cult zidit la 1870 şi renovat în ultima perioadă prin eforturile credincioşilor, parohului, autorităţilor locale şi judeţene.

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Haşag a fost ctitorită de credincioşii de aici, care mai târziu, în 1937, au susţinut ridicarea unui turn-clopotniţă pe pronaos.

În perioada 1988-1992, biserica a fost pictată în tehnica fresco de Ruiz-Florin Pană, iar sfinţirea lucrărilor a avut loc pe 19 aprilie 1993, când vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală a venit la Haşag pentru a oficia slujba religioasă.

În perioada 2009-2013, biserica a fost amplu renovată. Din cauza unei ciuperci care a atacat mobilierul, stranele şi pardoseala, comunitatea a fost nevoită să ardă materialele deteriorate, să efectueze un drenaj interior, să retencuiască şi să zugrăvească exteriorul şi să înlocuiască pardoseala şi mobilierul. Curtea bisericii a fost amenajată mai apoi, pentru ca toate aceste lucrări să fie sfinţite şi binecuvântate de IPS Mitropolit Laurenţiu.

Alături de ierarh, la slujba de duminică, a slujit un sobor de preoţi şi diaconi, printre care decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, pr. prof. dr. Aurel Pavel, protopopul de Sălişte, Ioan Ciocan, şi alţi slujitori ai sfintelor altare din apropiere şi din alte părţi ale Transilvaniei.

Credincioşii au participat în număr mare la această sărbătoare duhovnicească, iar fii satului au venit la Haşag pentru a se bucura împreună cu rudele de evenimentul deosebit de important pentru comunitate. Între oaspeţii de seamă amintim pe prefectul judeţului Sibiu Ovidiu Sitterli, pe rectorul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, generalul Ghiţă Bârsan şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor judeţene.

IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu a târnosit lăcaşul de cult la exterior cu Sfântul şi Marele Mir şi l-a stropit cu apă sfinţită. La interior, a fost refăcută Sfânta Masă, unsă cu Sfântul şi Marele Mir şi împodobită după rânduială.

Starea permanentă de pocăinţă

După slujba de sfinţire a urmat Sfânta Liturghie la altarul resfinţit. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a grupului psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu.

În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a explicat credincioşilor rânduiala de târnosire a unei biserici, cu întreaga încărcătură duhovnicească adusă de un asemenea eveniment religios. Ierarhul i-a felicitat şi binecuvântat pe toţi credincioşii din Haşag pentru implicarea în această lucrare de renovare a bisericii.

În continuare, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia duminicii, în care ne este prezentat începutul propovăduirii Domnului şi i-a îndemnat pe credincioşi ca noul an în care au intrat să fie o nouă etapă din urcuşul spiritual al fiecăruia.

„După Botezul în Iordan, Mântuitorul Iisus Hristos a început să propovăduiască mesajul pe care Ioan Botezătorul l-a pregătit: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!». Pocăinţa la care ne cheamă Mântuitorul Iisus Hristos este o stare permanentă, în smerenie. Pocăinţa este o stare de echilibru duhovnicesc primită de la Dumnezeu şi nu este o vrednicie a noastră. Atunci când considerăm că tot cea ce se întâmplă în viaţa noastră este de la Dumnezeu, atât cele bune cât şi necazurile primite pentru a le depăşi, urmăm cu adevărat chemarea lui Dumnezeu. Astăzi ne amintim şi de  postul de 40 de zile din pustie pe care l-a ţinut Mântuitorul Iisus Hristos şi de întreita ispitire venită de la diavol“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.

Acte de cinstire

Cu ocazia vizitei efectuate la Haşag pentru a sfinţi lăcaşul de cult, IPS Mitropolit Laurenţiu şi-a exprimat recunoştinţa faţă de comunitate, faţă de autorităţi şi faţă de binefăcătorii bisericii. Parohul Ioan Schiau a fost hirotesit iconom la finalul Sfintei Liturghii şi a primit dreptul de a purta brâul roşu. Consiliul şi Adunarea parohiale au primit un act de cinstire, iar Primăria comunei Loamneş, reprezentată la eveniment de doamna primar Maria Greavu, a primit acelaşi act de apreciere din partea ierarhului. Au mai fost cinstiţi prin acte similare şi prefectul Ovidiu Sitterli, generalul Ghiţă Bârsan, preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, preotul Ioan Trifan, care a slujit ani buni la Haşag şi mai mulţi binefăcători.

Parohul i-a oferit ierarhului, la final, o icoană a Maicii Domnului, ca un semn de mulţumire din partea comunităţii parohiale pentru vizita efectuată. Toţi credincioşii prezenţi au avut posibilitatea, la sfârşitul ceremoniei, să intre în Sfântul Altar pentru a se închina şi a săruta Sfântul Jertfelnic. În viitorul apropiat, atenţia parohului, a credincioşilor şi a autorităţilor locale se va îndrepta spre cealaltă biserică din Haşag, închinată Sfântului Gheorghe şi care se află în renovare. 

IPS Irineu la Alba Iulia

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie, biserica parohiei Maieri II din Alba Iulia, lăcaş închinat Sfintei Treimi, unde slujesc preoţii Ioan Lazăr şi Adrian David.

„Biserica noastră este cea mai veche biserică ortodoxă din Alba Iulia. A fost construită în 1713, construcţia a continuat succesiv, până la 1725, în perioada în care în Alba Iulia a fost construită actuala cetate bastionară de tip vauban. Exista o harta a arhitectului Visconti, în care pe zidul cetăţii trebuia dărâmat ceea ce se numea «chiesa valache». Românii şi-au luat cărămizile bucată cu bucata şi au construit biserica românească «romaniloru in Maieristea Balgradului»“, a spus pr. Ioan Lazăr.

Biserica Maieri II a fost construită în anul 1713 prin utilizarea materialelor rezultate din demolarea Catedralei fostei Mitropolii Ortodoxe ridicate de Mihai Viteazul în anul 1597, care a fost situată pe locul actualei bisericuţe din lemn, construită între anii 1988-1992.

Slujire arhierească la Cluj-Napoca

Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir“ din Cluj-Napoca. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială din cartierul Gheorgheni. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte preoţii slujitori Ioan Goje şi Cătălin Pălimaru.

În cadrul cuvântului de învăţătură, Preasfinţitul Episcop Vasile Someşanul a arătat că lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos îi ajută pe oameni să pătrundă taina vieţii:

„Faptele mari, prin care Bunul Dumnezeu a rânduit eliberarea omului din robia păcatului, a morţii şi a iadului, prin lucrările săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos în lume, ne ajută să pătrundem în această taină a vieţii, a vieţii acesteia şi a vieţii veşnice pentru că făptura omenească nu are decât după zămislirea ei viaţă fără de sfârşit. Timpul acesta pe care îl petrecem în lume este doar o etapă a existenţei noastre“, a spus ierarhul.

Imediat după Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba de Parastas la un an de zile de la trecerea la cele veşnice a părintelui Alexandru Gorea, fost slujitor la biserica „Sfântul Dumitru“ timp de 12 de ani şi mutat la cele veşnice anul trecut pe 9 ianuarie.

Părintele Alexandru Gorea s-a născut pe 14 septembrie 1958, în satul Sânmihaiul de Câmpie din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar cea gimnazială la Şcoala Horea. A urmat Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pe care l-a absolvit în anul 1979, iar apoi a urmat cursurile Institutului Teologic de grad universitar din Sibiu. În 1987 a fost hirotonit diacon, de către IPS Iustinian, iar în 1990 a fost hirotonit preot la Parohia „Schimbarea la Faţă“, unde a slujit până în 2000, când a fost transferat la Biserica „Sfântul Dimitrie izvorâtorul de mir“, unde a slujit timp de 12 ani.

Lucrări binecuvântate la Baia Mare

Preafinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie şi a predicat în Parohia „Înălţarea Domnului“ din municipiul Baia Mare.

În cadrul Sfintei Liturghii oficiate în paraclisul de la demisolul bisericii, teologul Bogdan Alexandru Bancoş a fost hirotonit întru diacon pe seama acestei parohii, unde sunt preoţi slujitori Alexandru Buteanu - inspector eparhial şi pr. prof. dr. Marius Nechita - director al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul“ din Baia Mare.

Tot cu această ocazie au fost binecuvântate lucrările executate până în prezent la biserica Parohiei „Înălţarea Domnului“, în prezenţa autorităţilor locale şi a numeroşi credincioşi şi foarte mulţi copii. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1997, lucrările de construcţie începând în 2000. Parohia închinată Înălţării Domnului, din Baia Mare, are un număr de 4700 de credincioşi.