Slujiri arhiereşti în eparhii din Mitropolia Olteniei
În Duminica dinaintea praznicului Înălţării Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Centrului eparhial din Râmnicu Vâlcea. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a spus că „prin Jertfa Mântuitorului Hristos pe Cruce a fost restabilită starea de comuniune dintre Dumnezeu și om. Biserica este astfel locul reîntâlnirii omului cu Dumnezeu, al unității dintre cele de sus și cele de jos”.
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a fost prezent sâmbătă, 12 septembrie, în mijlocul credincioşilor din localitatea mehedinţeană Godeanu, unde a slujit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujba euharistică, PS Părinte Nicodim a mers în cimitirul satului, unde a săvârșit slujba sfințirii crucii de la mormânt și rânduiala Parastasului pentru mama sa, Maria Nicolăescu, și pentru bunica sa, Ioana Petrescu.