Slujiri arhiereşti în eparhii din Mitropolia Olteniei
Mai multe mănăstiri şi biserici din Mitropolia Olteniei şi-au serbat hramul cu prilejul celor două praznice, ale Sfântului Grigorie Decapolitul şi Intrării în biserică a Maicii Domnului, de vineri şi sâmbătă, 20 şi 21 noiembrie. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit vineri la hramul Mănăstirii Bistriţa, unde se găsesc aşezate moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. „Prezența sfinților în lume este de mare preț atât în timpul vieții acestora, cât și după trecerea lor în Împărăția lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie Decapolitul s-a făcut sfeșnic viu, arătând lumii credința cea adevărată. Și-a jertfit întreaga viață mărturisind dreapta credință cu multă dragoste de Dumnezeu, așa cum această misiune cere: cu timp și fără timp, se dedica rugăciunii, lecturii și aprofundării Cuvântului lui Dumnezeu, fiind un apărător al cinstirii sfintelor icoane”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
Sâmbătă, 21 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. În contextul cinstirii acestui mare praznic al Ortodoxiei, ierarhul a spus: „Maica Domnului este ajutătoarea și sprijinitoarea noastră. Sărbătoarea de astăzi este legată de un eveniment din viața ei, intrarea în templul din Ierusalim, însă aici a rămas numai pentru o vreme. În schimb, ea intră și rămâne în Biserica noastră întrucât, născându-L pe Mântuitorul Hristos și participând la evenimentele din viața Lui, o vedem la Sfânta Cruce când primește de la Fiul Său grija față de toți credincioșii: Fiule, iată mama Ta! Aceste cuvinte ne sunt adresate și nouă credincioșilor care ne-am botezat în numele Preasfintei Treimi și avem Mamă pe Maica Domnului, ușa milostivirii spre Împărăția lui Dumnezeu”.