Slujiri arhiereşti în Episcopia Devei şi Hunedoarei
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Preasfinţitul Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a liturghisit la Schitul Nandru, cu ocazia hramului şi l-a hirotonit preot pe diaconul Marius Bașa, pentru Parohia „Buna Vestire”-Birtin, cu filia Tătărăștii de Criș, din Protopopiatul Brad. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba Parastasului pentru Episcopul Gurie Georgiu și pentru binefăcătorii așezământului monahal, trecuți la cele veșnice.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța slujirii preoțești, prin mâinile sfințiților slujitori, cu puterea Duhului Sfânt, lucrându-se Sfintele Taine care sfințesc credincioșii, împlinindu-se astfel chemarea lui Dumnezeu adresată tuturor oamenilor de a deveni sfinți.
În ziua pomenirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, PS Părinte Episcop Nestor a săvârșit Sfânta Liturghie, în biserica Parohiei Sântuhalm din Protopopiatul Deva, cu prilejul hramului. Ierarhul a vorbit celor prezenţi despre rolul sfinților îngeri în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc, exemplificând prin câteva episoade din cărțile Vechiului și Noului Testament, iar apoi a îndemnat credincioșii să ceară în rugăciune ajutorul sfinților îngeri, pentru ca aceștia să mijlocească pentru oameni înaintea tronului Sfintei Treimi.